N***** A**** D****
PetentI***** O**
IntimatAdmite în parte plângerea contravenţională formulată de petenta NEAC?U ADELA DARIA, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliţie Jude?ean Olt. Dispune anularea procesului-verbal de contravenţie seria POTX nr.0260156 din 01.10.2020 întocmit de către intimat, în ceea ce priveşte aplicarea sancţiunii amenzii de 1305 lei ?i aplicarea sanc?iunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile, ambele pentru încălcarea prevederilor art.102 alin.(3) lit. e) din O.U.G. nr.195/2002. Exonerează petenta de la cele două sanc?iuni indicate. Menţine procesul-verbal în ceea ce priveşte sancţiunea avertismentului aplicată pentru încălcarea prevederilor art.101 alin.(1) pct.18 din O.U.G. nr.195/2002. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Caracal. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei astăzi, 09.12.2020.
Hotarare 2388/2020 din 09.12.2020Amână pronunţarea la data de 09.12.2020, când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei astăzi, 04.12.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 04.12.2020Amână pronun?area la data de 04.12.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.11.2020