C***** B***** D* J**
PetentC******** P**** R*****
IntimatAdmite cererea de chemare în judecată formulată de petenta C***** B***** D* J**, reprezentată legal de primar, în contradictoriu cu intimatul C******** P**** R*****. Dispune înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale, în cuantum de 200 de lei, aplicată intimatului prin procesul-verbal seria PBY nr. 0210949, încheiat la data de 07.09.2019, cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii pe o durată de 10 de ore, ce se va executa conform programului de activităţi ale domeniului public desfăşurate în cadrul Primăriei Comunei Bughea de Jos, judeţul Argeş. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Câmpulung, judeţul Argeş. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 25.11.2020.
Hotarare 2843/2020 din 25.11.2020Încuviinţează pentru petentă proba cu înscrisurile depuse la dosar, apreciind că această probă este admisibilă, potrivit legii, pertinentă şi utilă solu?ionării cauzei. Din oficiu, emite adresă către Inspecţia Muncii-Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeş, cu menţinea ca, până la următorul termen de judecată fixat în cauză, să comunice instanţei dacă intimatul C******** P**** R***** figurează în evidenţele instituţiei cu contract de muncă activ în prezent, iar în ipoteza în care acesta are încheiat un contract de muncă, să comunice instanţei care este angajatorul intimatului precum şi orice alte informaţii de care Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeş dispune în privinţa intimatului din prezenta cauză. Din oficiu, emite adresă către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş-Serviciul Fiscal Municipal Câmpulung, cu menţiunea, ca până la următorul termen de judecată fixat în cauză, să comunice care este situaţia patrimonială actuală a intimatului C******** P**** R*****, respectiv să comunice instanţei dacă acesta are loc de muncă, daca obţine orice categorie de venituri, cu indicarea tuturor informaţiilor referitoare la eventualele venituri. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 25.11.2020, ora 09:45, pentru când părţile au termen în cunoştinţă, potrivit art. 229 alin. (1) teza finală din C.P.C. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 28 Octombrie 2020.
Incheiere de sedinta din 28.10.2020