U** C***** C******* P*** P*****
Recurent ReclamantS* G**** S** P*** R*********** L**** D***** I**
Intimat PârâtS* G**** S** P*** A************ J******* C*** D* I********* I****** Ş* S*** S***
Intimat PârâtDECIDE Admite recursul formulat de recurenta – reclamantă UAT Comuna Cristian împotriva sentinţei civile nr. 1215/CA/21.11.2019 a Tribunalului Braşov – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pe care o casează în parte şi, rejudecând : Admite în parte acţiunea formulată de reclamanta UAT Comuna Cristian în contradictoriu cu pârâta S.C. Gotic S.A. Constată nulitatea absolută a contractului nr. 144/26.08.2011 încheiat între părţi. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 654.611,72 lei reprezentând prejudiciu produs bugetului local prin efectuarea de plăţi în baza contractului nr. 144/26.08.2011, precum şi dobânda legală aferentă în sumă de 457.531 lei calculată până la data de 22.11.2018, precum şi în continuare până la data achitării integrale a debitului. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 215.019 lei reprezentând prejudiciu produs bugetului local prin efectuarea de plăţi suplimentare faţă de prevederile acordului – cadru de lucrări nr. 79/16.10.2008, precum şi dobânda legală aferentă în sumă de 235.900,52 lei calculată până la data de 22.11.2018, precum şi în continuare până la data plăţii. Respinge celelalte pretenţii. Menţine dispoziţiile sentinţei civile recurate privind încuviinţarea onorariului definitiv cuvenit doamnei expert Pivodă Simona şi obligarea părţilor la plata diferenţei onorariu expert. Definitivă. Pronunţată azi, 28.07.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 451/2020 din 28.07.2020Pentru a da posibilitatea părţilor să depună concluzii scrise, în condiţiile art 396 alin.2 Cpc amână pronunţarea cauzei la data de 28.07.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.07.2020Faţă de admiterea cererii de amânare formulată de reprezentantul convenţional al administratorului judiciar al intimatei pârâte SC Gotic SA pentru studiul cererii de recurs, comunicată în şedinţa publică de astăzi, amână judecarea cauzei, pentru data de 23.07.2020. Se va comunica către recurenta reclamantă întâmpinarea depusă la dosar de intimata pârâtă, prin administrator judiciar.
Incheiere de sedinta din 02.07.2020