S* G**** I************ S******* R***** L****
PetentC*********** S******* A* B******** E********** - C***
PârâtS* F***** S**** S* - P*** L********* J******* "******* D* I********* I*** P**** S******
PârâtO***** N***** - P*** P*****
PârâtS***** R**** - P*** M********* F********* P******
PârâtRespinge, ca neîntemeiată, cererea de lămurire dispozitiv formulată de petenta S.C. Genel International SRL în contradictoriu cu intimaţii Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice Sibiu, S.C. Forest Silva S.A. – prin lichidator judiciar Cabinet de Insolvenţă Ioja Paula Sabina, Oraşul Năsăud prin Primar, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice Bistriţa Năsăud, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice Cluj Napoca. Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 07.04.2022.
Incheiere finala dezinvestire din 07.04.2022Amână pronunţarea cauzei la data de 7 aprilie 2022. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C.pr.civ.. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 24 martie 2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 24.03.2022Amână pronunţarea cauzei la data de 24 martie 2022. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C.pr.civ.. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17 martie 2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 17.03.2022Amână pronunţarea cauzei la data de 17 martie 2022. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C.pr.civ.. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10 martie 2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 10.03.2022Amână pronunţarea cauzei la data de 10 martie 2022. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C.pr.civ.. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 3 martie 2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 03.03.2022Amână pronunţarea cauzei la data de 3 martie 2022. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C.pr.civ.. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 24 februarie 2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 24.02.2022Amână pronunţarea cauzei la data de 24 februarie 2022. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C.pr.civ.. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17 februarie 2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 17.02.2022Amână pronunţarea cauzei la data de 17 februarie 2022. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C.pr.civ.. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10 februarie 2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 10.02.2022Amână pronunţarea cauzei la data de 10 februarie 2022. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C.pr.civ.. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 3 februarie 2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 03.02.2022Amână pronunţarea cauzei la data de 03 februarie 2022. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C.pr.civ.. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 27 ianuarie 2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.01.2022Amână judecarea cauzei la data de 27.01.2022, ora 13.00, pentru când se va repeta procedura de citare cu prim intimatul Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice Sibiu. Revine cu adresă către Curtea de Apel Târgu Mure? în vederea înaintării dosarului nr. 2836/265/2012. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 21.10.2021.
Incheiere de sedinta din 21.10.2021Se va emite adresă către Tribunalul Harghita pentru a ne comunica stadiul dosarului nr. 2836/265/2012 şi posibilitatea înaintării acestuia, cu menţiunea că pe rolul Judecătoriei Suceava se află prezenta cauză. Amână judecarea cauzei la data de 24 iunie 2021, ora 13.30, pentru când se va repeta procedura de citare cu prim intimatul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 1 aprilie 2021.
Incheiere de sedinta din 01.04.2021Se va emite adresă către Curtea de Apel Suceava pentru a ne înainta spre consultare dosarul nr. 2836/265/2012. Amână judecarea cauzei la data de 1 aprilie 2021, ora 13,30, pentru când se va repeta procedura de citare cu prim intimatul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10 decembrie 2020.
Incheiere de sedinta din 10.12.2020Se va reveni adresă către Tribunalul Harghita pentru a ne înainta spre consultare dosarul nr. 2836/265/2012. Amână judecarea cauzei la data de 10 decembrie 2020, ora 08,30, pentru când se va repeta procedura de citare cu petenta şi prim intimatul. Celelalte părţi primesc termen în cunoştinţă în baza art. 153 C.p.c. semnând citaţia personal de primire. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10 septembrie 2020.
Incheiere de sedinta din 10.09.2020Amână judecarea cauzei la data de 10 septembrie 2020, ora 11,00, pentru când se va repeta procedura de citare cu părţile, petenta cu duplicatul întâmpinării formulate de intimată. Intimaţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice Bistriţa Năsăud, primesc termen în cunoştinţă în baza art. 153 C.p.c. Se va emite adresă către Tribunalul Harghita pentru a ne înainta spre consultare dosarul nr. 2836/265/2012. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 2 iulie 2020.
Incheiere de sedinta din 02.07.2020