T*** C*********
Inculpat CondamnatÎn baza art. 233 – 234 al. 1 lit. c, f C.p. cu aplic. art. 77 al. 1 lit. a, e C.p. cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.p.p., condamnă pe inculpatul T*** C*********, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată, la 3 (trei) ani închisoare. În baza art. 67 C.p. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exerciţiul drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.p., pe o durată de 1 an, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 65 C.p. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exerciţiul drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.p., de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la executarea pedepsei principale aplicate. În baza art. 72 C.p. deduce din pedeapsa pronunţată perioada detenţiei de la data de 21.01.2020 la data de 26.10.2020. În baza art. 91 C.p., dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, stabilit potrivit dispoziţiilor art. 92 C.p., care curge de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. Încredinţează supravegherea inculpatului Serviciului de Probaţiune Teleorman. În baza art. 93 alin. 1 C.p., pe durata termenului de supraveghere inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: -să se prezinte la serviciul de probaţiune la datele fixate de acesta; -să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; -să anunţe, în prealabil, orice schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; -să comunice schimbarea locului de muncă; -să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 C.p. impune inculpatului să frecventeze unul sa mai multe programe de reintegrare socială derulate de către servicul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 C.p. rap. la art. 404 alin. 2 C.p.p. impune inculpatului obligaţia să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 zile, la una dintre entităţile indicate de către Serviciul de Probaţiune Teleorman şi cu care s-au încheiat protocoale de colaborare, respectiv la una dintre entităţile desemnate de Serviciul de Probaţiune Teleorman. În baza art. 404 alin. 2 C.p.p., atrage atenţia inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei prevăzute de art. 96 alin. 1, 4 C.p., respectiv săvârşirea din nou, în cursul termenului de încercare, a unei infracţiuni, sau neîndeplinirea, cu rea-credinţă, a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege ori a obligaţiilor stabilite de instanţă. În baza art. 399 alin. 1 C.p.p. revocă măsura preventivă a controlului judiciar dispusă faţă de inculpat. Respinge ca neîntemeiată acţiunea civilă formulată în cauză de persoana vătămată Zamfir Anica (decedată). În baza art. 274 alin. 1 C.p.p. obligă inculpatul la 600 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 27.01.2021.
Hotarare 46/2021 din 27.01.2021Amana pronuntarea la 27.01.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.01.2021