D*** I**
InculpatI******** O****** V*******
Parte vătămatăS******* J******* D* U****** S*******
Parte civilăÎn baza art. 396 alin. (2) din Codul de procedură penală raportat la art. 193 alin. (2) din Codul penal, condamnă pe inculpatul D*** I**, zis Zebeu, (date) la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violen?e, faptă prevăzută ?i pedepsită de art. 193 alin. (2) din Codul penal, faptă comisă la data de 04.06.2017. În baza art. 91 din Codul penal, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe o durată de 2 ani, termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 92 din Codul penal. În baza art. 93 alin. (1) din Codul penal, pe durata termenului de supraveghere, condamnatul va respecta următoarele măsuri de supraveghere: a. să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Ialomiţa, la datele fixate de acesta; b. să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c. să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d. să comunice schimbarea locului de muncă; e. să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) din Codul penal, impune condamnatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul Probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) şi (4) din Codul penal, pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile. Va desemna Primăria Comunei Andră?e?ti şi ?coala Gimnazială din localitatea ca entităţi din cadrul comunităţii unde urmează să execute obligaţia de a presta munca neremunerată în folosul comunităţii. În temeiul art. 404 alin. (2) din Codul de procedură penală, pune în vedere condamnatului dispoziţiile art. 96 din Codul penal, a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării şi executarea pedepsei. Ia act că persoana vătămată I******** O****** V*******, domiciliat în comuna Andrăşeşti, sat. Orboeşti, str. Plt. Cucu I. Gheorghe, nr. 9, judeţul Ialomiţa, şi S******* J******* D* U****** S******* nu s-au constituit părţi civile în procesul penal. În baza art. 274 alin. (1) din Codul de procedură penală, obligă pe inculpatul D*** I** la plata sumei de 1000 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Suma de 868 lei, ce reprezintă onorariul avocatului desemnat din oficiu inculpatului, conform delegaţiei pentru asistenţa judiciară obligatorie ataşată la dosar, nr. 1377/2021, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul de Avocaţi Ialomiţa. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată astăzi, 14.06.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 314/2022 din 14.06.2022AAmână pronunţarea la data de 14.06.2022, urmând ca pronunţarea hotărârii să se facă prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17.05.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 17.05.2022Stabileşte pronunţarea la data de 17.05.2022, urmând ca pronunţarea hotărârii să se facă prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23.03.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.03.2022recitarea cu mandat de aducere a martorului lipsă
Incheiere de sedinta din 09.02.2022Continuarea cercetării judecătoreşti.
Incheiere de sedinta din 15.12.2021Continuarea cercetării judecătoreşti.
Incheiere de sedinta din 06.10.2021Desemnare av. of. pentru inculpat şi discutarea probatoriului.
Incheiere de sedinta din 09.06.2021Recitarea inculpatului cu mandat de aducere.
Incheiere de sedinta din 14.04.2021