T** M**** G*******
PetentI************ D* P****** A* J******** H*********
IntimatAdmite, în parte, plângerea contravenţională formulată de petentul T** M**** G*******, în contradictoriu cu intimata Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Hunedoara, împotriva procesului-verbal de contravenţie seria PHDX nr. 0224378 din 02.08.2020. Dispune înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale în cuantum de 1.305 lei, aplicată petentului prin procesul-verbal de contravenţie seria PHDX nr. 0224378 din 02.08.2020, pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 102 alin. (1) pct. 14 din OUG 195/2002 cu sancţiunea avertismentului scris. Atrage atenţia petentului asupra pericolului social al faptei săvârşite şi îi pune în vedere acestuia ca, pe viitor, să se conformeze, în termen, solicitărilor organelor de poliţie. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Deva. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, astăzi, 23.02.2021.
Hotarare 270/2021 din 23.02.2021Amână pronunţarea la data de 23.02.2021. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, astăzi, 09.02.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 09.02.2021Termen preschimbat
Amână pronunţarea la data de 09.02.2021. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică azi, 25.01.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.01.2021Având în vedere dispoziţiile art. 230 C. proc. civ. precum şi Hotărârea Colegiului de Conducere al Judecătoriei Deva din data de 18.11.2020, pentru a se asigura o bună administrare a judecăţii, instanţa apreciază necesară preschimbarea termenului de judecată stabilit în prezenta cauză de la data de 26.01.2021 la data de 25.01.2021.
Incheiere de sedinta din 26.11.2020Pentru respectarea principiului continuităţii completului de judecată
Incheiere de sedinta din 17.11.2020Pentru ca petentul să depună contractul de vânzare-cumpărare la care a făcut referire în acţiune
Incheiere de sedinta din 20.10.2020