A*** S*****
ReclamantS**** S*****
ReclamantG***** A******
ReclamantS**** I****
PârâtS**** M************
Pârâtpentru a se depune dovada comunicării celorlalţi trei pârâţi a raportului de expertiză, conform prevederilor art. 169 Cod procedură civilă/depunerea dovezii avizării de către OCPI a documentaţiei extrajudiciare
Incheiere de sedinta din 11.11.2022încuviinţează cererea de amânare a judecării cauzei, se vor cita reclamnantele cu aceleaşi menţiuni din cuprinsul Încheierii de şedinţă de la termenul anterior
Incheiere de sedinta din 09.09.2022pune în vedere reclamantelor, prin reprezentant, să depună în trei exemplare raportul de expertiză, pentru comunicare celorlalţi trei pârâţi cu care nu s-a făcut comunicarea directă şi dovezile de citare a pârâţilor pentru efectuarea expertizei, conform Încheierii din 28.01.2022 şi de asemenea, să depună raportul de expertiză avizat de către OCPI, conform art. 4 lit.l din Legea 7/1996
Incheiere de sedinta din 29.04.2022Termen preschimbat
Admite sesizarea din oficiu şi, în consecinţă: In baza art. 230 Cod procedură civilă, preschimbă, din oficiu, termenul de judecată acordat iniţial în cauză cu termen de judecată la data de 29 aprilie 2022, ora 10.00, sala 1 , dată pentru care se vor cita părţile, menţinând restul dispoziţiilor din încheierea anterioară. Dispune citarea părţilor pentru termenul nou acordat din data de 29 aprilie 2022, ora 10.00. Fără cale de atac. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţa publică, azi, 16 martie 2022.
Incheiere de sedinta din 16.03.2022termen preschimbat
pentru administrarea probei testimoniale încuviintate în cauză
Incheiere de sedinta din 28.01.2022Admite sesizarea din oficiu şi, în consecinţă: In baza art. 230 Cod procedura civila 1864 coroborat cu Decizia Cabinet Preşedinte al Judecătoriei Turda nr 44 /22. 11. 2021, preschimbă, din oficiu, termenul de judecată acordat iniţial în cauză cu termen de judecată la data de 28 ianuarie 2022, ora 12.00, sala 1 , dată pentru care se vor cita părţile, menţinând restul dispoziţiilor din încheierea anterioară. Dispune citarea părţilor pentru termenul nou acordat din data de 28 ianuarie 2022, ora 12.00. Fără cale de atac. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţa publică, azi, 13 decembrie 2021.
Incheiere de sedinta din 13.12.2021petntru comunicare precizare de actiune pe seama părtilor pârâte/lămuriri din partea reclamantilor/întocmire adresă către expert Moholea Marius Răzvan
Incheiere de sedinta din 15.11.2021reprezentanta reclamantelor să justifice cu acte medicale lipsa la acest termen de judecată/menţine obligaţia părţilor reclamante privind explicitarea cotelor de proprietate pe care înţeleg să le solicite aferent petitului 1 din precizarea de acţiune formulată la data de 9 noiembrie 2020, în sensul să indice cotele legale de moştenire solicitate ca urmare a constatării calităţii de moştenitoare după defunctul A. D., decedat la data de 3 iulie 2008, respectiv să expliciteze petitul 4 din aceeaşi precizare de acţiune, în sensul să indice, în mod clar, cota parte corespunzătoare ce se solicită a fi atribuită fiecăreia dintre părţile reclamante ca urmare a sistării stării de indiviziune cu privire la suprafaţa de teren de 4300 mp. şi să depună la dosar Sentinţa civilă nr. 399/2020, pronunţată de Judecătoria Turda în dosarul nr. 1696/328/2009, cu menţiunea „definitivă” şi rezultatul verificării Registrelor Notariale privind dezbaterea masei succesorale după defunctul A. I. I., decedat la data de 1 august 1969
Incheiere de sedinta din 27.09.2021pentru indicarea cotelor de proprietate pe care reclamanta înţelege să le solicite aferent petitului 1 şi explicitare petit 4, în sensul să se indice cota parte corespunzătoare de atribuire a câte unui imobil
Incheiere de sedinta din 24.05.2021pentru depunere extindere de acţiune şi comunicarea acesteia pe seama paratilor
Incheiere de sedinta din 22.03.2021