I***** V*****
ReclamantC*** J******** D* P***** I*******
PârâtRespinge cererea formulată de reclamantul I***** V***** în contradictoriu cu pârâta C*** J******** D* P***** I*******, ca nefondată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea depunându-se la Tribunalul Ialomiţa . Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 15 DECEMBRIE 2020
Hotarare 1122/2020 din 15.12.2020primire relaţii solicitate de la pârâtă;
Incheiere de sedinta din 17.11.2020Lipsă relaţii.
Incheiere de sedinta din 20.10.2020În baza art. 400 Cod procedură civilă repune cauza pe rol pentru noi lămuriri, sens în care se solicită : -pârâtei C*** J******** D* P***** I******* să depună copii de pe actele aflate în dosarul de pensie al reclamantului; -reclamantului să precizeze dacă, înainte de a se adresa instanţei, a solicitat pârâtei C*** J******** D* P***** I******* recalcularea pensiei prin valorificarea veniturilor menţionate în adresa nr. 2248/04.12.2029 emisă de SC Amara Turism SRL . Stabileşte termen fond 20 octombrie 2020 , ora 8,45 cu citarea părţilor. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22.09.2020.
Incheiere de sedinta din 22.09.2020