N**** M******
InculpatCondamnă pe inculpatul N**** M******, în prezent aflat în Penitenciarul Iaşi, la pedeapsa de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută de art. 336 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 raportat la art. 43 alin. 5 Cod penal, ?i art. 396 alin. 10 Cod procedură penală (faptă din 24.11.2018). Potrivit art. 67 alin 2 Cod penal, raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, b din Codul penal aplică inculpatului Novac Mihăi?ă pedepsele complementare constând în interzicerea exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani. Potrivit art. 65 alin 1 din Codul penal aplică inculpatului Novac Mihăi?ă pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b din Codul penal, a căror exercitare a fost interzisă ca pedeapsă complementară. Condamnă pe inculpatul N**** M******, în prezent aflat în Penitenciarul Iaşi, la pedeapsa de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 raportat la art. 43 alin. 5 Cod penal, ?i art. 396 alin. 10 Cod procedură penală (faptă din 24.11.2018). Potrivit art. 67 alin 2 Cod penal, raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, b din Codul penal aplică inculpatului Novac Mihăi?ă pedepsele complementare constând în interzicerea exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani. Potrivit art. 65 alin 1 din Codul penal aplică inculpatului Novac Mihăi?ă pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b din Codul penal, a căror exercitare a fost interzisă ca pedeapsă complementară. Constată că faptele pentru care inculpatul este trimis în judecată sunt concurente cu cele pentru care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 338/22.05.2019 a Judecătoriei Suceava, definitivă prin decizia penală nr. 673/05.07.2019 a Curţii de Apel Suceava şi prin sentinţa penală nr. 487/22.07.2020 a Judecătoriei Suceava, definitivă prin decizia penală nr. 1099/27.11.2002 a Curţii de Apel Suceava. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 16 ani şi 6 luni închisoare stabilită prin sentinţa penală nr. 487/2020 a Judecătoriei Suceava, cu înlăturarea sporului de 7 ani şi 6 luni închisoare, în pedepsele componente: A). pedeapsa aplicată prin sentinţa penală nr. 487/2020 a Judecătoriei Suceava, respectiv: - 9 (nouă) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de viol, prevăzută de art. 218 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 raportat la art. 43 alin. 5 Cod penal, art. 77 lit. e Cod penal şi art. 396 alin. 10 Cod procedură penală (faptă din 06.02.2019); B). pedepsele aplicate prin sentinţa penală nr. 338/2019 a Judecătoriei Suceava, respectiv: - 4 (patru) ani ?i 6 (?ase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de agresiune sexuală, prevăzută de art. 219 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 raportat la art. 43 alin. 5 Cod penal ?i cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală (faptă din 02.10.2018 – persoană vătămată Panainte Ana Maira). - 4 (patru) ani ?i 6 (?ase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de agresiune sexuală, prevăzută de art. 219 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 raportat la art. 43 alin. 5 Cod penal ?i cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală (faptă din 14.11.2018 – persoană vătămată Mînăscurtă Iuliana). - 4 (patru) ani ?i 6 (?ase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de agresiune sexuală, prevăzută de art. 219 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 raportat la art. 43 alin. 5 Cod penal ?i cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală (faptă din 14.11.2018 – persoană vătămată Droniec Adelina Paula). - 4 (patru) ani ?i 6 (?ase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de agresiune sexuală, prevăzută de art. 219 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 raportat la art. 43 alin. 5 Cod penal ?i cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală (faptă din 01.12.2018 – persoană vătămată Alber Otilia). - 4 (patru) ani ?i 6 (?ase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de agresiune sexuală, prevăzută de art. 219 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 raportat la art. 43 alin. 5 Cod penal ?i cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală (faptă din 01.12.2018 – persoană vătămată Dvorsca Violeta). În temeiul art. 40 alin. 1 raporat la art. 38 alin. 1, 2 – art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal contopeşte pedepsele aplicate în prezenta cauză, respectiv 1 an şi 6 luni închisoare, 1 an şi 6 luni închisoare, cu cele cinci pedepse de câte 4 ani şi 6 luni închisoare aplicate prin sentinţa penală nr. 338/2019 a Judecătoriei Suceava şi cu pedeapsa de 9 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 487/2020 a Judecătoriei Suceava ?i dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 9 ani închisoare, la care se adaugă sporul de 8 ani şi 6 luni închisoare (reprezentând 1/3 din totalul celorlalte pedepse), în final inculpatul Novac Mihăi?ă urmând să execute pedeapsa rezultantă de 17 (şaptesprezece) ani ?i 6 (?ase) luni închisoare. În temeiul art. 72 alin. 1 Cod penal scade din pedeapsa rezultantă a închisorii durata reţinerii, arestării preventive şi perioada executată de la data de 11.02.2019 la zi. Potrivit art. 45 alin. 1, 2, 3 lit. a cu referire la art. 67 alin 2 Cod penal, raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, b, d, f, h, n, o din Codul penal aplică inculpatului Novac Mihăi?ă pedepsele complementare constând în interzicerea exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a alege, de a fi tutore sau curator, de a de?ine, purta ?i folosi orice categorie de arme, de a comunica cu persoanele vătămate Paninte Ana Maria, Mînăscurtă Iuliana, Droniec Adelina Paula, Alber Otilia ?i Dvorsca Violeta, Alexoaie Ancuţa Maria ?i de a se apropia de acestea la mai puţin de 200 de metri, de a se apropia la mai puţin de 200 de metri de locuinţa persoanei vătămate Alexoaie Ancuţa Maria , fiecare dintre pedepsele complementare pe o perioadă de 4 ani ?i 6 luni. Potrivit art. 45 alin. 5 cu referire la art. 65 alin 1 din Codul penal aplică inculpatului Novac Mihăi?ă pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, d, f, h, n, o din Codul penal, a căror exercitare a fost interzisă ca pedeapsă complementară. Dispune anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 1099/27.11.2020 emis în baza sentin?ei penale nr. 487/2020 a Judecătoriei Suceava ?i dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. În temeiul art. 272 din Cod de procedură penală, onorariul apărătorului desemnat din oficiu în procedura de cameră preliminară ?i în cursul judecă?ii (avocat Ene Patricia -1495 lei), se avansează din fondul Ministerului Justiţiei către Baroul Suceava. Potrivit art. 274 alin. 2 Cod procedură penală obligă pe inculpatul Novac Mihăi?ă la plata sumei de 600 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat, sumă care include cheltuielile judiciare avansate în cursul urmăririi penale. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea hotărârii la dispoziţia inculpatului şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 03.06.2021.
Hotarare 391/2021 din 03.06.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 03.06.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 31.05.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 31.05.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 31.05.2021. Pronunţată în şedinţa publică, , azi, 19.05.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 19.05.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 19.05.2021. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 04.05.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 04.05.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 04.05.2021. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 19.04.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.04.2021I N S T A N ? A Având în vedere cererea formulată de către reprezentantul Ministerului Public, respectiv de a se ata?a sentin?a penală nr. 191/08.06.2005 pronun?ată în dosarul nr. 4334/2004 al Tribunalului Suceava, va admite cererea ?i va acorda un nou termen de judecată, Pentru a se emite adresă către BEP din cadrul Tribunalului Suceava pentru a înainta copia sentin?ei penale nr. 191/08.06.2005 pronun?ată în dosarul nr. 4334/2004, cu men?iunea datei rămânerii definitive ?i întocmirea referatului specific, Pentru a se cita inculpatul la locul de de?inere ?i pentru a se efectua videoconferin?ă cu acesta la termenul ce urmează a fi stabilit, D I S P U N E : Admite cererea formulată de către reprezentantul Ministerului Public, respectiv de a se ataşa sentin?a penală nr. 191/08.06.2005 pronun?ată în dosarul nr. 4334/2004 al Tribunalului Suceava. Amână judecarea cauzei pentru termenul de judecată din data de 19.04.2021, sala306, ora 11.15 pentru când pentru când se citează inculpatul la locul de de?inere ?i se efectuează videoconferin?ă cu acesta la termenul stabilit. Pronun?ată în ?edin?a publică, azi, 08.02.2021.
Incheiere de sedinta din 08.02.2021Preschimbă termenul la data de 08.02.2021, ora 14:00.