O***** S***** G******
IntimatA******* I*** B*****
Apelant InculpatÎn baza art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, Admite apelul formulat de apelantul inculpat A******* I*** B***** împotriva sentinţei penale nr. 940/28.10.2019 pronunţată Judecătoria Piatra Neamţ în dosarul nr. 5159/279/2018. Desfiinţează sentinţa apelată, reţine cauza spre rejudecare şi în fond: În baza art. 396 alin. (1), (5) Cod procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. c Cod procedură penală achită pe inculpatul A******* I*** B***** - pentru săvârşirea infracţiunilor de tăiere fără drept de arbori din fondul forestier naţional, prev. şi ped. de art. 107 alin. 1 lit. c din Legea nr. 46/2008 şi de furt de arbori, prev. şi ped. de art. 109 alin. 1 lit. c din Legea nr. 46/2008, întrucât nu există probe că faptele au fost săvârşite de inculpat. În baza art. 397 Cprpen , art. 19 şi 25 Cprpen respinge acţiunea civilă formulată de partea civilă Ocolul Silvic Gârcina În baza art. 275 alin. 3 Cprpen, cheltuieli judiciare avansate de stat, la judecarea în primă instanţă şi în apel, rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată azi, 11.11.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, persoanei vătămate şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 770/2021 din 11.11.2021În temeiul art. 405 c.p.p. amână deliberarea, motivarea şi pronunţarea la data de 11 noiembrie 2021 prin punerea acesteia la dispoziţia părţilor, a persoanei vătămate şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14.09.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.09.2021pentru studiu raport expertiză
Incheiere de sedinta din 08.06.2021pentru lipsa raportului de expertiză
Incheiere de sedinta din 11.05.2021pentru efectuate expertiză silvică
Incheiere de sedinta din 09.03.2021PENTRU DESEMNARE EXPERT SI CITARE
Incheiere de sedinta din 09.02.2021pentru emitere adresă către Politia Gîrcina
Incheiere de sedinta din 12.01.2021În baza art.395 alin. (1) Cprpen , repune cauza pe rol în vederea reluării cercetării judecătoreşti pentru a se lămuri împrejurări legate de esenţa arborilor tăiaţi şi sustraşi. Fixează termen la data de 12.01.2021, ora: 11, complet A1. Se vor cita inculpatul şi partea civilă Pronunţată în şedinţă publică, azi, 25.11.2020
Incheiere de sedinta din 25.11.2020amana pronuntarea la 25.11.2020
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.11.2020cerere inculpat de angajare avocat
Incheiere de sedinta din 15.09.2020