Dosar 519/86/2020 din 10.02.2020

omorul (art.188 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 519/86/2020
Data dosar:
10.02.2020
Instanta:
Tribunalul Suceava
Departament:
Secţia penală
Obiect:
omorul (art.188 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 19.06.2020 la ora 9:00

    Complet: C6F
  • Condamnare

    Condamnă inculpatul GUZU IONUŢ NECULAI, la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor, prev. de art. 32 rap. la art. 188 C.pen., cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.pr.pen. În baza art. 67 alin. 1 şi 2 Cod penal, cu referire la art. 66 alin. 3 Cod penal, aplică inculpatului GUZU IONUŢ NECULAI pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, h şi n respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, dreptul de a comunica şi de a se apropia de persoana vătămată Olar Mihail Gavril la o distanţă mai mică de 100 m, pe o durată de 3 ani, în condiţiile art. 68 alin. 1 lit. c Cod penal. În baza art. 65 alin. 1 Cod penal aplică inculpatului GUZU IONUŢ NECULAI pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 65 alin. 1 Cod penal raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, b, h şi n Cod penal, în condiţiile art. 65 alin. 3 Cod penal. În baza art. 72 Cod penal, deduce din pedeapsa aplicată inculpatului GUZU IONUŢ NECULAI de 4 închisoare, durata reţinerii şi a arestării preventive de la data de 21.01.2020 până la zi. În baza art. 399 alin. 1 Cod procedură penală, menţine măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul GUZU IONUŢ NECULAI, prin încheierea nr. 5 din 21.01.2020 în dosarul nr. 203/86/2020 al Tribunalului Suceava, rămasă definitivă prin încheierea nr. 4 din 23.01.2020 a Curţii de Apel Suceava. În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare cu referire la Anexa 1 din Legea 187 din 24.10.2012, dispune prelevarea de probe biologice de la inculpatul GUZU IONUŢ NECULAI în vederea introducerii profilului genetic în Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare. În baza art. 112 alin. 1 lit. b Cod penal dispune confiscarea de la inculpatul GUZU IONUŢ NECULAI a cuţitului tip briceag folosit la comiterea faptei, aflat la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Suceava, colet nr. 1. În temeiul art. 404 alin. 4 lit. f C.pr.pen. dispune restituirea la momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri, către persoana vătămată Olar Mihai Gavril, a unei feţe de pernă, material textil, de culoare alb cu roz, – aflată la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Suceava, colet nr. 2. Ia act că persoana vătămată Olar Mihail Gavril, nu s-a constituit parte civilă în cauză. În baza art. 19 şi art. 25 alin. 1 cu referire la art. 404 alin.1 Cod procedură penală şi art. 1349, 1357 Cod civil, admite acţiunea civilă formulată de S******* M******** R******, şi obligă inculpatul GUZU IONUŢ NECULAI să plătească suma de 378,38 lei reprezentând despăgubiri civile - cheltuieli de spitalizare; În baza art. 19 şi art. 25 alin. 1 cu referire la art. 404 alin.1 Cod procedură penală şi art. 1349, 1357 Cod civil, admite acţiunea civilă formulată de S******** D* A******** J******* S****** şi obligă inculpatul GUZU IONUŢ NECULAI să plătească suma de 634 lei reprezentând despăgubiri civile – servicii medicale de urgenţă; În baza art. 398 şi art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul GUZU IONUŢ NECULAI la plata către stat a sumei de 1400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 1100 lei din cursul urmăririi penale. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19.06.2020.

    Hotarare 144/2020 din 19.06.2020
  • Sedinta din data de 05.06.2020 la ora 10:00

    Complet: C6F
  • Amână cauza

    Pronunţarea va avea loc la data de 19.06.2020. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 05.06.2020.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.06.2020
  • Sedinta din data de 29.05.2020 la ora 9:40

    Complet: C6F
  • Amână cauza

    Încuviinţează cererea formulată de apărătorul inculpatului şi acordă termenul solicitat pentru a-i da posibilitate să intre în posesia înscrisurilor de care înţelege să se prevaleze în interesul celui apărat, sens în care amână judecarea cauzei la data de 05.06.2020, ora 10:00 - C6F;după caz, citarea inculpatului prin administraţia locului de deţinere, cu iniţierea demersurilor corespunzătoare în vederea realizării videoconferinţei în situaţia în care cel vizat nu-şi exercită dreptul de a solicita judecarea cauzei în lipsă, persoana vătămată şi părţile civile primind termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29.05.2020.

    Incheiere de sedinta din 29.05.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD