G***** V*******
ApelantM*** I*****
ApelantP*** A*******
ApelantD******* A*******
ApelantR*** F******
ApelantAdmite apelul. Schimbă în parte sentinţa apelată, în sensul că: Admite în parte acţiunea. Obligă pârâţii Curtea de Apel Constanţa şi Tribunalul Tulcea la reîncadrarea reclamanţilor şi recalcularea indemnizaţiilor cuvenite acestora începând cu data de 10 01 2017 prin raportare la o valoare sectorială de referinţă în cuantum de 605,225 lei. Obligă pârâţii Curtea de Apel Constanţa şi Tribunalul Tulcea la plata la către reclamanţi a diferenţelor dintre drepturile salariale cuvenite prin raportare la o valoare sectorială de referinţă în cuantum de 605,225 lei şi cele încasate efectiv începând cu data de 10 01 2017 şi până la recunoaşterea drepturilor stabilite prin prezenta decizie, diferenţe actualizate cu indicele de inflaţie, la care se adaugă şi dobânda legală penalizatoare calculată de la scadenţa fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective. Păstrează celelalte dispoziţii ale sentinţei de fond. Definitivă. Pronunţată azi, 01.02.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 522/2022 din 01.02.2022În temeiul dispoziţiilor art.520 alin. 4 Cpc suspendă judecata cererii de apel până la soluţionarea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a sesizării de pronunţare a unei hotărâri prealabile de dezlegare a unei chestiuni de drept din dosarul nr. 22061/3/2019 al Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a VII-a pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale,sesizare înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr.3360/1/2020. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării. Cererea de recurs se va depune la sediul curţii de Apel Bucureşti. Pronunţată azi, 12.01.2021 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţii prin intermediul grefei instanţei.
Incheiere suspendare din 12.01.2021Pentru suplimentarea probatoriului.
Incheiere de sedinta din 17.11.2020