Dosar 5204/866/2020 din 08.10.2020

cerere de valoare redusă


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 5204/866/2020
Data dosar:
08.10.2020
Instanta:
Judecătoria Pașcani
Departament:
Civil
Obiect:
cerere de valoare redusă
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 10.12.2020 la ora 12:00

    Complet: C1 MF CVR
  • Admite cererea

    Admite cererea formulată de reclamanta R.A.G.C.L. Paşcani - în faliment, prin Management Reorganizare Lichidare SPRL, în contradictoriu cu pârâtul T***** S******. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 323 lei reprezentând contravaloare servicii prestate. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a penalită?ilor de întârziere în cuantum de 92,31 lei datorate la data de 29.09.2020, precum şi la plata a penalităţilor de întârziere egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligaţiilor bugetare, aferente debitului principal în cuantum de 323 lei, calculate de la data de 30.09.2020 şi până la data achitării efective a debitului. Executorie de drept. Cu drept de apel care se depune la Judecătoria Paşcani în termen de 30 zile de la comunicare. Soluţionată în cameră de consiliu şi pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi 10.12.2020.

    Hotararecameraconsiliu477/2020 din 10.12.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD