V**** A********
InculpatS**** V*****
InculpatV**** A********
Parte civilăS**** V*****
Parte civilăRespinge ca neîntemeiate cererile formulate de inculpatul V**** A********. În baza art. 346 alin. 2 C.pr.pen., constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 461/P/2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Calafat, privind pe: - inculpatul V**** A******** trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de „lovirea sau alte violenţe”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 193 alin. 2 C.pen.; - inculpatul S**** V***** trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de „lovirea sau alte violenţe”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 193 alin. 2 C.pen. Constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecă?ii cauzei privind pe inculpaţii V**** A******** şi S**** V*****. Cu drept de contesta?ie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 02.06.2020
Incheierefinalacamerapreliminara83/2020 din 02.06.2020Se suspendă de drept judecarea cauzei pe durata stării de urgenţă. În termen de 10 zile de la încetarea stării de urgenţă se vor lua măsuri pentru fixarea termenelor de judecată şi efectuarea actelor de procedură, prin repunerea cauzei pe rol, cu citarea părţilor şi asigurarea dreptului la apărare, după caz.
Incheiere suspendare din 07.04.2020