I***** F*****
InculpatÎn baza art. 386 alin.1 Cod procedură penală raportat la art. 377 alin.4 Cod procedură penală admite sesizarea din oficiu şi dispune schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului I***** F***** din infracţiunea de tulburare a ordinii şi liniştii publice prevăzută de art. 371 Cod penal în infracţiunea de tulburare a ordinii şi liniştii publice prevăzută de art. 371 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin.1 Cod penal. În baza art. 371 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin.1 Cod penal raportat la art. 396 alin.10 Cod procedură penală condamnă pe inculpatul I***** F*****, aflat în stare de detenţie la Penitenciarul Tulcea, la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea în stare de recidivă a infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice prevăzută de art. 371 Cod penal. În baza art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) şi alin.3 Cod penal interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 1 (un) an de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii. În baza art. 65 alin. 1 Cod penal raportat la art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. Constată că infracţiunea pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului prin prezenta sentinţă este concurentă cu infracţiunile pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului prin sentinţa penală nr. 106 din 19.04.2019 pronunţată de Judecătoria Mangalia în dosarul nr. 4042/254/2017, definitivă prin neapelare la data de 07.05.2019. Descontopeşte pedeapsa principală rezultantă de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare precum şi pedepsele complementare şi accesorii rezultante aplicate inculpatului prin sentinţa penală nr. 106 din 19.04.2019 pronunţată de Judecătoria Mangalia în dosarul nr. 4042/254/2017, definitivă prin neapelare la data de 07.05.2019, şi repune în individualitatea lor atât pedepsele principale, respectiv pedeapsa de 1 (un) an închisoare aplicată pentru comiterea infrac?iunii de lovire sau alte violen?e, pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare aplicată pentru comiterea infrac?iunii de amenin?are, pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare aplicată pentru comiterea infrac?iunii de tulburarea ordinii ?i lini?tii publice şi pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare aplicată pentru comiterea infrac?iunii de portul fără drept de obiecte periculoase, cât şi pedepsele complementare şi accesorii aplicate inculpatului prin sentinţa penală anterior menţionată. În baza art. 43 alin.2 Cod penal cu referire la art. 39 alin.1 lit. b) Cod penal şi la art. 38 alin.1 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 1 (un) an închisoare, la care se adaugă un spor de 8 (opt) luni închisoare reprezentând o treime din pedepsele aplicate pentru infracţiunile concurente. În art. 45 alin.3 lit. a) Cod penal, interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară rezultantă, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a comunica prin orice mijloace cu numitul Albu Ionel, CNP *********5300 şi de a se apropia la o distanţă mai mică de 50 metri de acesta şi dreptul de a comunica prin orice mijloace cu numita Ion Marioara, CNP *********0582 şi de a se apropia la o distanţă mai mică de 50 metri de aceasta, pe o perioadă de 5 (cinci) ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii. În baza art. 45 alin.5 Cod penal cu referire art. 45 alin.3 lit. a) Cod penal, interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie rezultantă, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a comunica prin orice mijloace cu numitul Albu Ionel, CNP *********5300 şi de a se apropia la o distanţă mai mică de 50 metri de acesta şi dreptul de a comunica prin orice mijloace cu numita Ion Marioara, CNP *********0582 şi de a se apropia la o distanţă mai mica de 50 metri de aceasta, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale rezultante. Constată că prin sentinţa penală nr. 106 din 19.04.2019 pronunţată de Judecătoria Mangalia în dosarul nr. 4042/254/2017, definitivă prin neapelare la data de 07.05.2019, s-a dispus, în baza art. 15 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, raportat la art. 83 alin. 1 din Codul penal anterior, revocarea suspendării condi?ionate a executării pedepsei rezultante de 2 ani închisoare aplicată inculpatului I***** F***** prin sentin?a penală nr. 319 din 12.12.2012 pronun?ată de Jud. Mangalia în dosarul nr. 3773/254/2012, definitivă prin nerecurare la data de 27.12.2012. În baza art. 15 din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 83 alin. 1 din Codul penal anterior coroborat cu art. 43 alin.2 Cod penal şi cu art. 60 Cod penal dispune cumularea pedepsei rezultante de 2 ani închisoare aplicată inculpatului I***** F***** prin sentin?a penală nr. 319 din 12.12.2012 pronun?ată de Judecătoria Mangalia în dosarul nr. 3773/254/2012, definitivă prin nerecurare la data de 27.12.2012, cu pedeapsa rezultantă a închisorii de 1 (un) an ?i 8 (opt) luni aplicată inculpatului în prezenta cauză, astfel încât în final inculpatul va executa în regim de deten?ie o pedeapsă cumulată de 3 ani ?i 8 luni închisoare. În baza art. 404 alin. 4 lit. a) Cod procedură penală raportat la art. 72 alin. 1 Cod penal deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul reţinerii şi al arestării preventive de la data de 28.09.2012 la data de 13.12.2012 precum şi perioada executată cu începere de la data de 08.05.2019 la zi. Dispune anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 847/2019 din 23.12.2019 emis de Judecătoria Slobozia în baza sentinţei penale nr. 626 din 11.12.2019 pronunţată în dosarul nr. 4940/312/2019 şi emiterea unui nou mandat de executare. În baza art. 272 Cod procedură penală, onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, av. Broatec Monica, în sumă de 1495 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă pe inculpat la plata către stat a sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate în cauză. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la data comunicării hotărârii, conform dispoziţiilor art. 410 alin. 1 Cod procedură penală. Pronunţată astăzi, 15.12.2021, prin punerea la dispoziţia inculpatului şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, potrivit dispoziţiilor art. 405 alin.1 Cod procedură penală.
Hotarare 478/2021 din 15.12.2021hotărârea se va pronunţa după redactare la data de 15.12.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
în vederea anexării sentin?elor penale prin care inculpatul a fost anterior condamnat.
Incheiere de sedinta din 15.09.2021lipsa inculpatului aflat în stare de detenţie.
Incheiere de sedinta din 12.05.2021