D**** G******
InculpatÎn temeiul art. 215 indice 1 alin. 5 cu referire la art. 213 C.p.p., respinge ca nefondată plângerea formulată de inculpatul Dămoc Gabriel, împotriva ordonan?ei de prelungire a măsurii preventive a controlului pe judiciar nr. 43/P/2019 al DNA ST Iaşi, dispusă la data de 28.10.2020 în dosarul cu acela?i nr. în care este cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de luare de mită prev. de art. 6 şi 7 lit. c din Legea 78/2000 raportat la art. 289 alin. 1 cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.p. Copie de pe dispozitivul încheierii se va comunica de îndată inculpatului, Biroului de Supravegheri Judiciare din cadrul I.P.J. Ia?i, Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor ?i Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră. Obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 300 lei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă de cameră de consiliu astăzi, 18.11.2020.
Incheiere masuri preventive faza de UP 277/2020 din 18.11.2020Încuviin?ează cererea de amânare a cauzei formulate de apărătorul ales al inculpatului şi stabileşte termen la data de 18.11.2020, ora 09:00.
Incheiere de sedinta din 10.11.2020Având în vedere lipsa petentului, amână cauza şi acordă termen de judecată la data de 10.11.2020, ora 12.00.
Incheiere de sedinta din 03.11.2020