Dosar 5309/117/2020 din 21.12.2020

litigiu privind funcţionarii publici statutari


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 5309/117/2020
Data dosar:
21.12.2020
Instanta:
Tribunalul Cluj
Departament:
Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă si asigurări sociale
Obiect:
litigiu privind funcţionarii publici statutari
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 21.09.2021 la ora 12:30

    Complet: Complet 7 C.A.
  • Admite cererea

    Admite cererea formulată de reclamantul SINDICATUL NAŢIONAL AL POLIŢIŞTILOR ŞI PERSONALULUI CONTRACTUAL DIN MAI – BT CLUJ , pentru membrul de sindicat PAVEL RAUL MIRCEA, în contradictoriu cu pârâtul IPJ CLUJ, . Dispune obligarea pârâtului la decontarea cheltuielilor de transport la şi de la locul de muncă, cu mijlocul de transport deţinut legal, cu orice titlu, începând cu data de 31.08.2020. Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 2000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Cererea şi motivele se depun la Tribunalul Cluj. Pronunţarea s-a făcut prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, azi, 21.09.2021.

    Hotarare 2281/2021 din 21.09.2021
  • Sedinta din data de 18.05.2021 la ora 12:30

    Complet: Complet 7 C.A.
  • Amână cauza

    PENTRU A SE LUA LA CUNOŞTINŢĂ DE CĂTRE RECLAMANT DE ÎNSCRISURLE DEPUSE.

    Incheiere de sedinta din 18.05.2021
  • Sedinta din data de 09.03.2021 la ora 12:30

    Complet: Complet 7 C.A.
  • Amână cauza

    În vederea emiterii unei adrese către pârât.

    Incheiere de sedinta din 09.03.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD