S* U**** C***** M********* S**
ReclamantS** E********** S****
PârâtRespinge, ca neîntemeiată, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâta S.C. Eurotechnic S.R.L., în contradictoriu cu reclamanta S.C. Urban Credit Management S.R.L., . Admite cererea de valoare redusă formulată de reclamanta S.C. Urban Credit Management S.R.L., împotriva pârâtei S.C. Eurotechnic S.R.L., şi în consecinţă: În condiţiile art. 1026 şi urm. NCPC obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 314,41 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate în temeiul Contractului de mandat nr. 3515 din 16 noiembrie 2012, la care se adaugă penalităţi de întârziere în cuantum de 1% pentru fiecare zi de întârziere, aplicate la valoarea obiectului contractului (11.376 RON), calculate de la data scadenţei înştiinţării de plată (19 mai 2019) până la stingerea integrală a debitului principal. Potrivit art. 1032 NCPC obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 50 RON, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în cauză. Executorie de drept. Cu apel în 30 de zile de la comunicare la Tribunalul Neamţ. Cererea de apel se depune la Judecătoria Roman. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 30 2021.
Hotarare 647/2021 din 30.03.2021amână pronunţarea la data de 30.03.2021
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.03.2021