A******** C* P****
PetentI***** C**************** M*********** M*******
IntimatJudecătoria Mangalia Dosar civil nr. 5330/254/2020 Hot. 20.10.2021 Admite în parte plângerea formulată de petentul Ardeleanu Petre în contradictoriu cu intimata Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa – Poliţia Municipiului Mangalia. Înlocuieşte sancţiunea amenzii contravenţionale de 1.000 de lei aplicată petentului prin procesul – verbal de contravenţie seria PCTX nr. 0321651 din 06.12.2020 întocmit de intimată, pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 65 lit. i) din Legea nr. 55/2020 şi sancţionată de art. 66 lit. b) din acelaşi act normativ, cu sancţiunea avertismentului. Respinge ca neîntemeiată cererea petentului privind anularea procesului – verbal de contravenţie seria PCTX nr. 0321651 din 06.12.2020. Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Mangalia. Pronunţată astăzi, 20.10.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Preşedinte
Hotarare 1597/2021 din 20.10.2021Amână pronun?area la data de 20.10.2021, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată astăzi, 07.10.2021, prin punerea solu?iei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei .
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 07.10.2021Amână pronun?area la data de 07.10.2021, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23.09.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.09.2021