Dosar 5334/105/2020 din 12.11.2020

drepturi băneşti


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 5334/105/2020
Data dosar:
12.11.2020
Instanta:
Tribunalul Prahova
Departament:
Sectia a II-a civilă, de contencios administrativ si fiscal
Obiect:
drepturi băneşti
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 25.03.2021 la ora 9:00

    Complet: 20 FOND-AP
  • Respinge cererea

    Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor. Respinge, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor. Respinge, ca neîntemeiată, cererea formulată în contradictoriu cu pârâta Garda Forestieră Ploieşti. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Prahova. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 25.03.2021.

    Hotarare 305/2021 din 25.03.2021
  • Sedinta din data de 11.03.2021 la ora 9:00

    Complet: 20 FOND-AP
  • Amână pronunţarea

    În temeiul disp. art. 123 alin. 4 din ROII, având în vedere că titularul de complet se află în concediu medical, amână pronunţarea la data de 25.03.2021. Pronunţată în şedinţă publică, astări, 11.03.2021

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 11.03.2021
  • Sedinta din data de 24.02.2021 la ora 11:00

    Complet: 20 FOND
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 11.03.2021, pronunţarea hotărârii urmând a se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei potrivit art. 396 alin. 2 C. proc. civ. Pronunţată în şedinţă publică, azi,24.02.2021

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.02.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD