U***** O***** Î******** B******** P*** R*********** L****
Reclamant ReclamantS********* A**** A****** P********* S*****
Pârât PârâtRespinge excepţia prematurităţii formulării acţiunii invocată de pârâtă prin întâmpinare. Respinge ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta UNITATEA ADMINISTRATIV – TERITORIALĂ ORAŞUL ÎNTORSURA BUZĂULUI, prin PRIMAR, în contradictoriu cu pârâta ARENA ATELIER DE PROIECTARE SRL. Cu drept de recurs care se va depune la Tribunalul Covasna în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi - 29.10.2020.
Hotarare 867/2020 din 29.10.2020Amână pronunţarea pentru data de 29.10.2020
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.10.2020Pentru a se comunica reclamantului întâmpinarea depusă la dosar de către pârât.
Incheiere de sedinta din 08.10.2020Amânat pt.a se comunica pârâtei cererea de chemare în judecată.
Incheiere de sedinta din 17.09.2020DISPUNE Admite cererea de abţinere formulata de către doamna judecător Kovács Simona în dosarul nr. 534/119/2018* al acestei instanţe. Dispune înaintarea dosarului la preşedintele secţiei în vederea repartizării aleatorii a dosarului la un alt complet de judecata. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 17 august 2020.
Incheiere abtinere din 17.08.2020