M********* R****** V***** - D******* E*******************
PetentI****** S*****
IntimatAdmite cererea de chemare în judecată formulată de petentul Municipiul Râmnicu Vâlcea – Direcţia Economico - Financiară, în contradictoriu cu intimatul I****** S*****. Dispune înlocuirea amenzii contravenţionale în cuantum de 80 de lei, aplicată intimatului prin procesul-verbal de constatare a contravenţiei seria PL RM VL nr. 002942 din 23.03.2019, cu prestarea unei activităţi în folosul comunităţii pe o durată de 6 ore. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Râmnicu Vâlcea. Pronunţată astăzi, 12.10.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 4078/2020 din 12.10.2020