P***** D******
Intimat ReclamantG***** F*****
Intimat ReclamantB**** C********* R***** S*** B********
Apelant PârâtS* B**** C********* R***** S*
Apelant PârâtP***** D****** P*** M******* I**** D***
Intimat ReclamantAdmite apelul formulat de apelantul pârât soc. Banca Comercială Română SA în contradictoriu cu intimaţii reclamanţi G***** F*****, P***** D******, şi intimaţii intervenienţi Palade Anamaria şi Olariu Carmen Alina. Schimbă în parte sentinţa nr. 5227/12.12.2019 în sensul înlăturării menţiunilor referitoare la comisioanele de acordare şi administrare, prevăzute la art. 8 lit. b) şi lit. c) din contract. Menţine celelalte prevederi ale sentinţei. Obligă intimaţii reclamanţi la plata sumei de 2.500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată acordate parţial. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicarea deciziei, care se depune la Tribunalul Botoşani. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei la data de 01.10.2020.
Hotarare 420/2020 din 01.10.2020Amână pronunţarea la data de 01.10.2020. Pronunţată în şedinţa publică din data de 17.09.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.09.2020