C**** M*****
Apelant ReclamantS* M******** C**** S**
Apelant PârâtAdmite apelul declarat de pârâta MARGARETA CAFE SRL (cu sediul) împotriva sentinţei civile nr. 1377 din 03.12.2019 pronunţată de Tribunalul Mureş. Schimbă hotărârea atacată în sensul că: Admite în parte acţiunea civilă formulată de reclamantul Cociş Mircea (cu dom.) în contradictoriu cu pârâta MARGARETA CAFE SRL. Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantului a drepturilor salariale aferente perioadei 21.03.2016-31.12.2016, respectiv pentru data de 01.09.2017. Respinge restul pretenţiilor. Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantului a sumei de 700 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale efectuate la fond. Respinge apelul declarat de reclamantul Cociş Mircea împotriva aceleiaşi hotărâri judecătoreşti. Obligă reclamantul la plata în favoarea pârâtei a sumei de 1.000 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale efectuate în apel. Definitivă. Pronunţată azi, 20.04.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 408/2022 din 20.04.2022Acordă termen de judecată la data de 20.04.2022, ora 9,00.
Incheiere de sedinta din 06.04.2022La data de 3.12.2021, se menţine suspendarea judecăţii.La data de 1.07.2021, se menţine suspendarea judecăţii.La data de 1 februarie 2021, se menţine suspendarea judecăţii. În temeiul art. 413 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă dispune suspendarea judecăţii apelurilor declarate de reclamantul Cociş Mircea şi de pârâta S* M******** C**** S**, împotriva Sentinţei civile nr. 1377 din 3 decembrie 2019, pronunţată de Tribunalul Mureş în dosarul nr. 537/102/2019, până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. 2354/102/2019, aflat pe rolul Tribunalului Mureş. Repunerea cauzei pe rol se va realiza la solicitarea părţilor. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării, cererea de recurs urmând a se depune la Curtea de Apel Târgu Mureş.
Incheiere suspendare din 28.07.2020Acordă termen de judecată la 28 iulie 2020, ora 9,30, în vederea acvirării dosarului nr. 2354/102/2019 al Tribunalului Mureş.
Incheiere de sedinta din 23.06.2020