S********* L*** A********* S*
ReclamantS********* D* A******** R********** E****** R****** S*
PârâtU**** E******
IntervenientAdmite în parte acţiunea formulată de reclamanta S********* L*** A********* S*, în contradictoriu cu pârâta Societatea de Asigurare Reasigurare Euroins România şi cu intervenienta forţată U**** E******, astfel cum a fost aceasta precizată şi, în consecinţă: Constată că pârâta a achitat reclamantului debitul principal restant, petitul principal al cererii fiind rămas fără obiect. Obligă pârâta SC EUROINS ROMANIA ASIGURĂRI REASIGURĂRI SA să achite reclamantei penalităţi de întârziere în cuantum de 0,2 %, procent raportat la cuantumul despăgubirii datorate, începând cu data de 25.02.2020 şi până la data de 10.08.2020. Obligă pârâta SC EUROINS ROMANIA ASIGURĂRI REASIGURĂRI SA să achite reclamantei suma de 1764 lei constând în taxa de timbru-564 lei, respectiv onorariu avocaţial-1.200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Bistriţa. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 26.05.2021.
Hotarare 939/2021 din 26.05.2021amână pronunţarea pentru data de 26.05.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform dispoziţiilor art. 396 alin. (2) C.proc.civ.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.05.2021introducere intervenient forţat
Incheiere de sedinta din 03.03.2021pt. întregirea cadrului procesual
Incheiere de sedinta din 20.01.2021