S***** T**** E****
CondamnatÎn temeiul art. 587 alin. 2 Cod procedură penală, raportat la art. 100 Cod penal: Respinge propunerea Penitenciarului Găeşti privind liberarea condiţionată a petentului ?. T. E, deţinut în Penitenciarul Găeşti, pentru neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 100 Cod penal. Condamnatul va putea reitera cererea de liberare condiţionată după expirarea unui termen de 3 luni, respectiv după data de 12.04.2021. În temeiul art. 275 alin. 3 şi 6 Cod procedură penală: Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Onorariul cuvenit apărătorului din oficiu – doamna Vi?an Nina, în cuantum de 313 lei, conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie seria DB nr. 4937/2020, va fi înaintat din fondurile Ministerului Justiţiei. În temeiul art. 587 alin. 3 Cod procedură penală: Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 13.01.2021.
Hotarare 28/2021 din 13.01.2021