Dosar 545/90/2020 din 19.02.2020

drepturi salariale ale personalului din justiţie recunoaşterea strii de discriminare şi recalcularea indemnizaţiei de încadrare raportat la VRS 605,225


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 545/90/2020
Data dosar:
19.02.2020
Instanta:
Tribunalul Vâlcea
Departament:
I CIVILA
Obiect:
drepturi salariale ale personalului din justiţie recunoaşterea strii de discriminare şi recalcularea indemnizaţiei de încadrare raportat la VRS 605,225
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 20.01.2023 la ora 08:30

    Complet: C.M.A.S. 8 - Camera de consiliu
  • Încheiere

    Admite cererea de îndreptare a erorii materiale strecurate în sentinţa civilă nr. 1280/24.11.2020 pronunţată în dosarul nr. 545/90/2020 al Tribunalului Vâlcea – Secţia I Civilă, formulată de reclamanta Sincu (fostă Nocolescu) Sorina, în sensul că se va reţine ca fiind corect redactate alineatele 7 şi 9 ale minutei şi dispozitivului : „Obligă pârâţii să recalculeze reclamantei MUNTEANU ELENA, începând cu 01.09.2017 şi pe viitor, reclamantei DAŞOVEANU OANA VALENTINA, începând cu 15.04.2019 şi pe viitor, reclamantei NECŞOAICA CRISTINA ELENA, începând cu 19.03.2018 şi pe viitor, reclamantei NEAGU MIHAELA, începând cu 19.12.2019 şi pe viitor, reclamantei Sincu (fostă Nocolescu) Sorina, începând cu 03.01.2019 şi pe viitor, drepturi salariale în raport de valoarea de referinţă sectorială de 605,225 lei.” „Obligă pârâţii să plătească reclamantului UNGHIANU ANDRONEL, începând cu data de 18.02.2017 şi până la data de 07.08.2019, reclamantei BRĂDESCU MIRELA, începând cu data de 18.02.2017 şi până la data de 10.10.2018, reclamantei MUNTEANU ELENA, începând cu 01.09.2017 şi pe viitor, reclamantei DAŞOVEANU OANA VALENTINA, începând cu 15.04.2019 şi pe viitor, reclamantei NECŞOAICA CRISTINA ELENA, începând cu 19.03.2018 şi pe viitor, reclamantei NEAGU MIHAELA, începând cu 19.12.2019 şi pe viitor, reclamantei Sincu (fostă Nocolescu) Sorina, începând cu 03.01.2019 şi pe viitor, diferenţele de drepturi salariale dintre venitul calculat potrivit valorii de referinţă sectorială de 605,225 lei şi venitul efectiv plătit, drepturi actualizate cu indicele de inflaţie, precum şi dobânda legală penalizatoare aferentă, de la data exigibilităţii până la data plăţii efective.”, în loc de, „Obligă pârâţii să recalculeze reclamantei MUNTEANU ELENA, începând cu 01.09.2017 şi pe viitor, reclamantei DAŞOVEANU OANA VALENTINA, începând cu 15.04.2019 şi pe viitor, reclamantei NECŞOAICA CRISTINA ELENA, începând cu 19.03.2018 şi pe viitor, reclamantei NEAGU MIHAELA, începând cu 19.12.2019 şi pe viitor, drepturi salariale în raport de valoarea de referinţă sectorială de 605,225 lei.” „Obligă pârâţii să plătească reclamantului UNGHIANU ANDRONEL, începând cu data de 18.02.2017 şi până la data de 07.08.2019, reclamantei BRĂDESCU MIRELA, începând cu data de 18.02.2017 şi până la data de 10.10.2018, reclamantei MUNTEANU ELENA, începând cu 01.09.2017 şi pe viitor, reclamantei DAŞOVEANU OANA VALENTINA, începând cu 15.04.2019 şi pe viitor, reclamantei NECŞOAICA CRISTINA ELENA, începând cu 19.03.2018 şi pe viitor, reclamantei NEAGU MIHAELA, începând cu 19.12.2019 şi pe viitor, diferenţele de drepturi salariale dintre venitul calculat potrivit valorii de referinţă sectorială de 605,225 lei şi venitul efectiv plătit, drepturi actualizate cu indicele de inflaţie, precum şi dobânda legală penalizatoare aferentă, de la data exigibilităţii până la data plăţii efective.”. Se vor face menţiuni despre prezenta îndreptare la sfârşitul sentinţei civile nr. 1280/24.11.2020 pronunţată în dosarul nr. 545/90/2020 al Tribunalului Vâlcea – Secţia I Civilă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei azi, 20 ianuarie 2023, la sediul Tribunalului Vâlcea.

    Incheiere indreptare eroare materiala din 20.01.2023
  • Sedinta din data de 09.01.2023 la ora 08:30

    Complet: C.M.A.S. 8 - Camera de consiliu
  • Amână pronunţarea

    Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea asupra cauzei la data de 20.01.2023.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.01.2023
  • Sedinta din data de 24.11.2020 la ora 08:00

    Complet: CIVIL-complet amânare pronunţare
  • Admite in parte cererea

    Admite excepţia prescripţiei dreptului la acţiune. Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale active a pârâtului Ministerul Justiţiei. Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Curtea De Apel Craiova şi Tribunalul Olt. Respinge acţiunea formulată de reclamanţi pentru plata drepturilor aferente perioadei 17.01.2017-17.02.2017, ca prescrisă . Admite în parte acţiunea. Obligă pârâţii să recalculeze reclamanţilor CONSTANTIN IONELA LUMINIŢA, CRISTEA PAULA IONICA, TĂNASIE ROXANA MIHAELA, PREDESCU MARIANA, JOIŢA CONSTANŢA, RAŢĂ ANGHEL ALIN , TRUICĂ ELENA NICOLETA, MANEA CLAUDIA GEORGIANA , OPREA MIRELA CRISTIANA, CATANĂ ALEXANDRA CLAUDIA, MOTROC MIHAELA CORNELIA, BĂLAN IOLANDA CĂTĂLINA, TĂNASIE DUMITREL, CHIRIAC LILIANA AURA, , DAVID MARINA DENISA, DOROBANŢU DANA, MINCULEASA DANIELA ELENA, DELCEA MIHAELA CRISTINA , MORARU RODICA, SELEA ANI MARI, IONESCU MARIANA, PILCU CRISTINA CONSTANTINA, , NĂSTASE ELENA , MANOLOIU ROXANA, STAN FLOAREA, GHERGHE IULIANA, TILEA MIHAI GABRIEL , POPESCU FLORENTINA, TUDOROIU MARIA, DUMITRU SOFIA, NEDELEA ELENA , DINU DANIELA, AZZOLA ANDREEA, DÎRNEA SIMONA-, BAICEA MIHAELA, CIORTESCU CRISTINA ILEANA, DASCĂLU ILIE, FIRESCU MĂDĂLINA RAMONA, NAIDIN LAVINIA NICOLETA, UNGHIANU ANDRONEL, BRĂDESCU MIRELA începând cu data de 18.02.2017 şi pe viitor, drepturi salariale în raport de valoarea de referinţă sectorială de 605,225 lei. Obligă pârâţii să recalculeze reclamantei MUNTEANU ELENA, începând cu 01.09.2017 şi pe viitor, reclamantei DAŞOVEANU OANA VALENTINA, începând cu 15.04.2019 şi pe viitor, reclamantei NECŞOAICA CRISTINA ELENA, începând cu 19.03.2018 şi pe viitor, reclamantei NEAGU MIHAELA, începând cu 19.12.2019 şi pe viitor, drepturi salariale în raport de valoarea de referinţă sectorială de 605,225 lei. Obligă pârâţii să plătească reclamanţilor CONSTANTIN IONELA LUMINIŢA, CRISTEA PAULA IONICA, TĂNASIE ROXANA MIHAELA, PREDESCU MARIANA, JOIŢA CONSTANŢA, RAŢĂ ANGHEL ALIN , TRUICĂ ELENA NICOLETA, MANEA CLAUDIA GEORGIANA , OPREA MIRELA CRISTIANA, CATANĂ ALEXANDRA CLAUDIA, MOTROC MIHAELA CORNELIA, BĂLAN IOLANDA CĂTĂLINA, TĂNASIE DUMITREL, CHIRIAC LILIANA AURA, , DAVID MARINA DENISA, DOROBANŢU DANA, MINCULEASA DANIELA ELENA, DELCEA MIHAELA CRISTINA , MORARU RODICA, SELEA ANI MARI, IONESCU MARIANA, PILCU CRISTINA CONSTANTINA, , NĂSTASE ELENA , MANOLOIU ROXANA, STAN FLOAREA, GHERGHE IULIANA, TILEA MIHAI GABRIEL , POPESCU FLORENTINA, TUDOROIU MARIA, DUMITRU SOFIA, NEDELEA ELENA , DINU DANIELA, AZZOLA ANDREEA, DÎRNEA SIMONA-, BAICEA MIHAELA, CIORTESCU CRISTINA ILEANA, DASCĂLU ILIE, FIRESCU MĂDĂLINA RAMONA, NAIDIN LAVINIA NICOLETA, începând cu data de 18.02.2017 şi pe viitor, cu exceptarea perioadelor în care aceştia s-au aflat în concediu de creştere şi îngrijire copil, diferenţele de drepturi salariale dintre venitul calculat potrivit valorii de referinţă sectorială de 605,225 lei şi venitul efectiv plătit, drepturi actualizate cu indicele de inflaţie, precum şi dobânda legală penalizatoare aferentă, de la data exigibilităţii până la data plăţii efective. Obligă pârâţii să plătească reclamantului UNGHIANU ANDRONEL, începând cu data de 18.02.2017 şi până la data de 07.08.2019, reclamantei BRĂDESCU MIRELA , începând cu data de 18.02.2017 şi până la data de 10.10.2018, reclamantei MUNTEANU ELENA, începând cu 01.09.2017 şi pe viitor, reclamantei DAŞOVEANU OANA VALENTINA, începând cu 15.04.2019 şi pe viitor, reclamantei NECŞOAICA CRISTINA ELENA, începând cu 19.03.2018 şi pe viitor, reclamantei NEAGU MIHAELA, începând cu 19.12.2019 şi pe viitor, diferenţele de drepturi salariale dintre venitul calculat potrivit valorii de referinţă sectorială de 605,225 lei şi venitul efectiv plătit, drepturi actualizate cu indicele de inflaţie, precum şi dobânda legală penalizatoare aferentă, de la data exigibilităţii până la data plăţii efective. Obligă pârâtul Ministerul Justiţiei să aloce fonduri în vederea plăţii drepturilor salariale. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, ce se va depune la sediul Tribunalului Vâlcea. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei azi, 24.11.2020, la sediul Tribunalului Vâlcea.

    Hotarare 1280/2020 din 24.11.2020
  • Sedinta din data de 23.11.2020 la ora 08:00

    Complet: CIVIL-complet amânare pronunţare
  • Amână cauza

    Având nevoie de timp pentru a delibera amână pronunţarea la data de 24.11.2020.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.11.2020
  • Sedinta din data de 09.11.2020 la ora 8:30

    Complet: C.M.A.S. 8
  • Amână cauza

    Având nevoie de timp pentru a delibera şi pentru a da posibilitatea părţilor să depună concluzii scrise, amână pronunţarea asupra cauzei la data de 23.11.2020.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.11.2020
  • Sedinta din data de 27.07.2020 la ora 9:30

    Complet: C.M.A.S. 8
  • Amână cauza

    Pentru înaintarea relaţiilor solicitate, amână judecarea cauzei la data de 09.11.2020.

    Incheiere de sedinta din 27.07.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD