S****** J*****
PetentD******* D* P****** L***** D************
IntimatRespinge plângerea contravenţională formulată de petentul S****** J***** în contradictoriu cu intimatul Direcţia de Poliţie Locală Drobeta-Turnu Severin, ca neîntemeiată. Menţine procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria DTS/CR nr. 041462, întocmit la data de 23.06.2020, ca fiind legal şi temeinic. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel urmează a se depune la Judecătoria Drobeta-Turnu Severin. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, azi, data de 23.11.2020.
Hotarare 3154/2020 din 23.11.2020Amână pronunţarea la data de 23.11.2020. Pronunţată în şedinţă publică azi, data de 12.11.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.11.2020Se va emite adresă către IPJ Mehedinţi.
Incheiere de sedinta din 15.10.2020