P**** M*****
ReclamantAdmite cererea de ajutor public judiciar formulată de reclamanta PM şi, în consecinţă: -acordă reclamantei ajutor public sub forma asistenţă prin avocat prin plata onorariului pentru asigurarea reprezentării, asistenţei juridice şi, după caz, a apărării, printr-un avocat numit sau ales în dosarul nr. 547/112/2020 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud; -plata onorariului avocatului numit sau ales se realiza din fondurile Ministerului Justi?iei, în limita cuantumului maxim de 1.567 lei; -reclamanta are opţiunea de a-şi alege avocat în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii iar după împlinirea acestui termen, în lipsa unui avocat ales, Baroul Bistriţa-Năsăud va numi un avocat care să asigure asistenţa juridică reclamantei; -se va efectua adresă la Baroul Bistriţa-Năsăud, însoţită de copia prezentei încheieri pentru numirea unui avocat care să asigure asistenţă juridică reclamantei, în lipsa alegerii unui avocat de către aceasta în termenul stabilit de instanţă. -încheierea se va comunica Departamentului Economic, Financiar şi Administrativ al Tribunalului Bistriţa-Năsăud Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţa publică din 3 iunie 2020.
Hotararecameraconsiliu18/2020 din 03.06.2020