Dosar 548/314/2020 din 27.01.2020

plângere contravenţională


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 548/314/2020
Data dosar:
27.01.2020
Instanta:
Judecătoria Suceava
Departament:
.
Obiect:
plângere contravenţională
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 16.03.2022 la ora 08:30

    Complet: C13
  • Admite in parte plângerea

    Admite în parte plângerea contraven?ională formulată de petenta BEAUTY CLOUD S.R.L. împotriva procesului-verbal de contravenţie seria SV nr.21565/10.12.2019, în contradictoriu cu intimata INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCĂ SUCEAVA. Dispune înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale în cuantum de 20.000 lei, aplicată petentei BEAUTY CLOUD S.R.L. prin procesul-verbal de constatare a contravenţiei seria SV nr.21565/10.12.2019, cu sancţiunea „avertisment”. Atrage atenţia petentei asupra pericolului social al faptei săvârşite şi îi pune în vedere să nu mai săvârşească astfel de fapte în viitor. Menţine celelalte dispoziţii ale procesului verbal de constatare a contravenţiei seria SV nr.21565/10.12.2019. Cu drept de apel, în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Suceava. Pronun?ată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin intermediul grefei instan?ei astăzi, 16.03.2022.

    Hotarare 731/2022 din 16.03.2022
  • Sedinta din data de 02.03.2022 la ora 08:30

    Complet: C13
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză la data de 16.03.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 02.03.2022.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 02.03.2022
  • Sedinta din data de 17.02.2022 la ora 08:30

    Complet: C13
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză la data de 02.03.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 17.02.2022.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 17.02.2022
  • Sedinta din data de 02.02.2022 la ora 08:30

    Complet: C13
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză la data de 17.02.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 02.02.2022.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 02.02.2022
  • Sedinta din data de 20.01.2022 la ora 08:30

    Complet: C13
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză la data de 02.02.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 20.01.2022.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.01.2022
  • Sedinta din data de 06.01.2022 la ora 8:30

    Complet: C13
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză la data de 20.01.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 06.01.2022.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.01.2022
  • Sedinta din data de 22.12.2021 la ora 08:30

    Complet: C13
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză la data de 06.01.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 22.12.2021.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.12.2021
  • Sedinta din data de 07.12.2021 la ora 13:30

    Complet: C13
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 22.12.2021. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 07.12.2021.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.12.2021
  • Sedinta din data de 05.10.2021 la ora 12:00

    Complet: C13
  • Amână cauza

    Pentru continuitatea completului, amână judecarea cauzei la data de 07.12.2021.

    Incheiere de sedinta din 05.10.2021
  • Sedinta din data de 04.06.2021 la ora 13:30

    Complet: C13
  • Amână cauza

    Încuviinţează pentru petentă suplimentarea probei testimoniale cu declara?ia numitei Dumitru Loredana care va fi citată pentru următorul termen de judecată. Se va cita martora Efrimov Eliza.

    Incheiere de sedinta din 04.06.2021
  • Sedinta din data de 26.03.2021 la ora 8:30

    Complet: C13
  • Amână cauza

    Încuviinţează proba cu înscrisuri ?i proba testimonială, urmând ca numi?ii Efrimov Eliza, pentru petentă, ?i Ni?ă Maria Natalia Emilia, pentru intimat, să fie cita?i pentru următorul termen de judecată. Prorogă discutarea probei testimoniale cu ceilal?i martori solicita?i de către păr?i după administrarea celorlalte probe. Amână judecarea cauzei la data de 04.06.2021, ora 13:30, complet C13, pentru când se vor cita păr?ile. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, data de 26.03.2021.

    Incheiere de sedinta din 26.03.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD