B**** M***** I****
PetentI************ J******* D* P****** G******
IntimatRespinge plângerea contravenţională formulată de petentul B**** M***** I**** împotriva procesului verbal de contravenţie seria PGRX nr. 0071000 din 01.09.2017, încheiat de intimata IPJ Giurgiu, ca neîntemeiată. Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Pronunţată azi, 13.11.2020 şi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 4069/2020 din 13.11.2020Suplimentează probatoriul cu un martor şi pune în vedere petentului să depună numele şi adresa martorului în vederea audierii.
Incheiere de sedinta din 04.09.2020Admite cererea de abţinere formulată de doamna judecător Stanca Daniela de la judecarea dosarului nr. 5490/236/2017*. Dispune trimiterea cauzei spre repartizare aleatorie, cu blocarea completului iniţial învestit, respectiv CN33. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică azi, 29.04.2020
Incheiere abtinere din 29.04.2020