Dosar 5491/314/2020 din 02.07.2020

plângere contravenţională


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 5491/314/2020
Data dosar:
02.07.2020
Instanta:
Judecătoria Suceava
Departament:
.
Obiect:
plângere contravenţională
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 09.02.2021 la ora 08:30

    Complet: C23
  • Admite in parte plângerea

    Admite, în parte, plângerea contravenţională formulată de petentul Paiuc Cornel Marian, în contradictoriu cu intimatul Municipiul Suceava – Poliţia Locală Suceava, împotriva procesului-verbal de contravenţie seria PLSV nr. 0013721, încheiat la data de 30.05.2020. Înlocuieşte sancţiunea amenzii contravenţionale, în cuantum de 500 de lei, aplicată petentei prin procesul-verbal de contravenţie seria PLSV nr. 0013721, încheiat la data de 30.05.2020, cu avertisment. Atrage atenţia petentului asupra pericolului social al faptei săvârşite şi îi recomandă să respecte, pe viitor, dispoziţiile legale încălcate. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Suceava, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 09.02.2021.

    Hotarare 402/2021 din 09.02.2021
  • Sedinta din data de 26.01.2021 la ora 9:30

    Complet: C23
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză la data de 09.02.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 26.01.2021.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.01.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD