Dosar 5517/94/2020 din 02.03.2020

cerere de valoare redusă fara citare


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 5517/94/2020
Data dosar:
02.03.2020
Instanta:
Judecătoria Buftea
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
cerere de valoare redusă fara citare
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 23.07.2020 la ora 8:30

    Complet: C 17 c.c. am .pr.
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte cererea. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei în cuantum de 231,57 lei, reprezentând contravaloare servicii furnizate. Constată caracterul abuziv al clauzei referitoare la cuantumul penalităţii de întârziere şi al clauzei referitoare la modul în care se stabileşte despăgubirea ca urmare a încetării premature a contractului, din cadrul contractului încheiat între părţi. Respinge în rest cererea ca neîntemeiată. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei în cuantum de 50 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, la Tribunalul Ilfov. Cererea se va depune la Judecătoria Buftea. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, azi, 23.07.2020.

    Hotarare 4931/2020 din 23.07.2020
  • Sedinta din data de 08.07.2020 la ora 14:00

    Complet: C 17 C.C.
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 23.07.2020, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 08.07.2020.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.07.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD