S********* C******** E******** H******** S*** Î* I********** P*** A********** C******* S** S******************** I********* S***
ReclamantC**** G******* A*****
PârâtAdmite acţiunea în conflict de muncă formulată de către reclamantă şi în consecinţă: Obligă pe pârât să plătească reclamantei suma de 1910 lei, reprezentând contravaloare prejudiciu material. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei, azi 30.10.2020.
Hotarare 2446/2020 din 30.10.2020Având nevoie de timp pentru deliberare, amână pronun?area la data de 30.10.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.10.2020Pentru a se comunica pârâtului un exemplar din notele de sedintă şi înscrisurile depuse de către reclamantă.
Incheiere de sedinta din 09.09.2020se va emite adresă la reclamantă să arate numărul de zile de concediu de odihnă cuvenite, raportat la perioada lucrată conform contractului individual de muncă şi acte adiţionale cu indicarea acestora, numărul de zile de concediu de odihnă efectuate pentru anul 2019 cu arătarea perioadei în care pârâtul s-a aflat în concediu de odihnă, perioada concretă şi să facă dovada acestor împrejurări cu state de plată, foi colective de prezenţă şi/sau alte acte, să indice modalitatea de calcul cu privire la suma pretinsă cu titlu de contravaloare concediu de odihnă necuvenit, respectiv echipament de protecţie şi sancţiune disciplinară, în ce constă suma reprezentând sancţiunea disciplinară. Să depună dovezi privind predarea către pârât a echipamentului de protecţie a cărui contravaloare o solicită, de asemenea să depună dovezi a contravalorii acestui echipament avându-se în vedere uzura echipamentului de protecţie şi echipament de lucru. Să motiveze în fapt şi în drept capătul de cerere privind suma de 210 lei reprezentând sancţiunea disciplinară, prin depunerea dovezilor corespunzătoare, respectiv decizia de sancţionare, stat de plată, alte acte din care rezultă că trebuie să i se reţină această sumă.
Incheiere de sedinta din 08.07.2020