P****** C* V*****
PetentAdmite cererea de liberare condiţionată formulată de condamnatul POHOATA VIOREL, deţinut în Penitenciarul Baia Mare în executarea pedepsei de 7 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 95/2017 a Judecătoriei Gura Humorului, şi în consecinţă: Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr. 100/2018 emis de Judecătoria Gura Humorului. În baza art. 100 alin. 6 Cod penal, intervalul cuprins între data liberării condiţionate şi data împlinirii duratei pedepsei –constituie termen de supraveghere pentru condamnat. În baza art. 101 alin. 1 Cod penal, condamnatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Suceava, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele persoanei desemnate cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, orice schimbare a locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 101 alin. 2 lit. b Cod penal, va impune condamnatului următoarele obligaţii: - să frecventeze două programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probaţiune Suceava sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate; Pune în vedere condamnatului dispoziţiile art. 100 alin. 4 Cod penal, referitoare la conduita sa viitoare şi consecinţele la care se expune, dacă va mai comite infracţiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligaţiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere. În temeiul art. 101 alin.5 Cod penal, măsurile de supraveghere şi obligaţia prevăzută de art. 101 alin.2 lit.b C. penal se execută din momentul acordării liberării, pe o perioadă egală cu o treime din durata termenului de supraveghere dar nu mai mult de 2 ani. Condamnatul îşi stabileşte domiciliul în com. Valea Moldovei, nr.304, jud. Suceava. Pune în vedere condamnatului dispoziţiile art. 104 Cod penal. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, iar suma de 313 de lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, se va plăti din fondurile Ministerului Justiţiei către av. Groza Bianca. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 02.07.2020.
Hotarare 2249/2020 din 02.07.2020