P******** D* P* L**** T********* C**** S******
ApelantD******* M***** L***** C*****
Apelant INCULPATÎn baza art.421 pct.1 lit.b C.p.p respinge apelul declarat de inculpatul D******* M***** L***** C***** împotriva s.p.nr.49/04.11.2020 a Tribunalului Caraş-Severin, pronunţată în dosarul nr.557/115/2020, ca nefondat. În baza art. 421 pct. 2 lit. b C.p.p. admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin împotriva s.p.nr.49/04.11.2020 a Tribunalului Caraş-Severin, pronunţată în dosarul nr.557/115/2020. Desfiin?ează în parte sentinţa apelată, şi rejudecând, dispune: Reţine, în favoarea inculpatului, aplicarea dispoziţiilor art.396 alin.10 C.p.p. în ceea ce priveşte condamnarea pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată prevăzută de art.289 alin.1 C.p. raportat la art.35 C.p. şi cu aplicarea art.36 C.p. Înlătură aplicarea dispoziţiilor art.91 şi 93 C.p. privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa în regim de detenţie. În baza art.67 alin.2 C.p. raportat la art.289 alin.1 C.p. aplică inculpatului, alături de pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a exercita profesia ori activitatea în exercitarea căreia a săvârşit fapta, aceea de inspector ITM prevăzută la art.66 alin.1 lit.g C.p. stabilită de Tribunalul Caraş-Severin, şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art.66 alin.1 lit.a şi b C.p., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art.66 alin.1 lit.a, b şi g C.p. pe o perioadă de 3 ani. În baza art.65 C.p. aplică inculpatului, alături de pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art.66 alin.1 lit.g C.p. stabilită de Tribunalul Caraş-Severin, şi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art.66 alin.1 lit.a şi b C.p., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe durata executării pedepsei, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art.66 alin.1 lit.a, b şi g C.p. pe durata executării pedepsei. Pedeapsa complementară se va executa în condiţiile prevăzute la art.68 alin.1 lit.c C.p. Menţine toate celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate. În baza art.275 alin.2 C.p.p. obligă inculpatul la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat în apel. În baza art.275 alin.3 C.p.p. restul cheltuielilor judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 18.01.2021.
Hotarare 61/2021 din 18.01.2021