S*** C*********
InculpatÎn baza art. 335 alin. (1) Cp. , cu aplicarea art. 396 alin. (2) şi (10) C.p.p., condamnă pe inculpatul S*** C*********, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul fără a deţine permis de conducere prev. de art. 335 alin.(l) Cp. In temeiul art. 91 Cp., dispune suspendarea executării pedepsei închisorii aplicate sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, stabilit conform dispoziţiilor art. 92 Cpen. în temeiul art. 93 alin. (1) Cpen., obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Teleorman, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă; în temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) Cp., obligă inculpatul să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probaţiune teleorman sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. în temeiul art. 93 alin. 3 Cpen., dispune ca inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 120 de zile, în una din două unităţi din cadrul Primăriei Beciu, jud. Teleorman, instituţie ce va fi stabilită de către consilierul de probaţiune ca urmare a evaluării efectuate, conform art. 51 alin. (1) raportat la art. 57 alin. (2) din Legea nr. 253/2013, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. Potrivit art. 91 alin. (4) Cod penal, atenţionează inculpatul asupra dispoziţiilor art. 96 Cp. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi executarea pedepsei în regim de detenţie în cazul nerespectării, cu rea-credinţă, pe parcursul termenului de supraveghere, a măsurilor de supraveghere sau a obligaţiilor impuse, a neîndeplinirii integrale a obligaţiilor civile până la expirarea termenului de supraveghere sau în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni pe parcursul termenului de supraveghere în temeiul art. 274 alin. 1 Cod proc. pen., obligă pe inculpatul S*** C********* la plata sumei de 500 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 02.04.2021.
Hotarare 64/2021 din 02.04.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 02.04.2021
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 26.03.2021Amână pronuntarea la data de 26.03.2021
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 12.03.2021Amână pronuntarea la data de 12.03.2021
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.02.2021Amână cauza
Incheiere de sedinta din 06.11.2020