O****** R********** C********* D* P* L**** T********* D********
ReclamantF**** A****** C******* S*****
PârâtAdmite cererea formulată de reclamantul Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, reprezentat prin Brebeanu Smaranda Director al Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, în contradictoriu cu pârâta FERMA ALMELAX COMI?ANI SRL, . Radiază societatea pârâtă FERMA ALMELAX COMI?ANI SRL, Dispune înregistrarea în Registrul comerţului a menţiunii de radiere, comunicarea şi efectuarea publicităţii hotărârii judecătoreşti, conform art. 3 alin. 7 din OUG nr. 116/2009 coroborat cu art. 237 alin. 10 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la sediul Tribunalului Dâmboviţa. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi 20.10.2020.
Hotarare 852/2020 din 20.10.2020