Dosar 561/86/2020 din 16.09.2020

omorul (art.188 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 561/86/2020
Data dosar:
16.09.2020
Instanta:
Curtea de Apel Suceava
Departament:
Secţia penală şi pentru cauze cu minori
Obiect:
omorul (art.188 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 22.01.2021 la ora 8:30

    Complet: C2A PEN
  • Soluţionare

    Admite apelul declarat de inculpatul Muscă Ilie împotriva sentinţei penale nr. 240/12.08.2020, pronunţată de Tribunalul Suceava – Secţia penală în dosarul nr. 561/86/2020. Desfiinţează în parte sentinţa penală apelată şi în rejudecare: Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 5 ani ?i 4 luni închisoare aplicată inculpatului Muscă Ilie prin sentinţa penală apelată şi repune în individualitatea lor pedepsele componente. Reduce cuantumul pedepsei principale aplicate inculpatului Muscă Ilie pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor, prev. de art. 32 alin. 1 Cod penal rap. la art. 188 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 396 alin.10 Cod procedură penală, de la 5 ani închisoare, la 3 ani şi 4 luni închisoare. Reduce, în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor, prev. de art. 32 alin. 1 Cod penal rap. la art. 188 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 396 alin.10 Cod procedură penală, reţinută în sarcina inculpatului MUSCĂ ILIE, perioada pentru care i s-a aplicat prin sentinţa penală apelată, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în cadrul autorităţilor publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la 5 ani la 2 ani. Reduce cuantumul pedepsei principale aplicate inculpatului Muscă Ilie pentru săvârşirea infracţiunii de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, prev. de art. 372 alin. 1 lit. a Cod penal, cu aplic. art. 396 alin.10 Cod procedură penală, de la 4 luni închisoare, la 3 luni închisoare. Reduce cuantumul pedepsei principale aplicate inculpatului Muscă Ilie pentru săvârşirea infracţiunii de tulburarea ordinii ?i lini?tii publice, prev. de art. 371 Cod penal, cu aplic. art. 396 alin.10 Cod procedură penală, de la 8 luni închisoare, la 3 luni închisoare. În temeiul art. 38 alin. 1 şi 2 Cod penal raportat la art. 39 alin.1 lit. b Cod penal, inculpatul MUSCĂ ILIE va executa pedeapsa rezultantă principală de 3 ani ?i 6 luni închisoare (pedeapsa cea mai grea, de 3 ani şi 4 luni închisoare, la care se adaugă 1/3 din suma celorlalte două pedepse). Înlătură din sentinţa penală apelată dispoziţiile referitoare la aplicarea pedepselor complementare şi accesorii pentru săvârşirea infracţiunilor de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase şi de tulburarea ordinii ?i lini?tii publice. În baza art. 45 alin. 1 Cod penal şi art. 67 alin. 1 Cod penal, inculpatul MUSCĂ ILIE va executa pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în cadrul autorităţilor publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani. În temeiul art. 45 alin. 5 Cod penal raportat art. 65 alin. 1 Cod penal, inculpatul MUSCĂ ILIE va executa pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în cadrul autorităţilor publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe durata executării pedepsei principale rezultante a închisorii, conform art. 65 alin. 3 Cod penal. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate, care nu sunt contrare prezentei decizii. În temeiul art. 422 Cod procedură penală coroborat cu art. 72 alin. 1 Cod penal, deduce, în continuare, din pedeapsa principală rezultantă aplicată inculpatului Muscă Ilie, durata arestării preventive a acestuia, de la data de 12.08.2020 la zi. Cheltuielile judiciare din apel, avansate de către stat, rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 22.01.2021.

    Hotarare 70/2021 din 22.01.2021
  • Sedinta din data de 11.01.2021 la ora 09:00

    Complet: C2A PEN
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 22.01.2021. Pronunţată în şedinţa publică din data de 11.01.2021.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.01.2021
  • Sedinta din data de 10.12.2020 la ora 8:30

    Complet: C2A PEN
  • Amână cauza

    Respinge, ca nefondată, cererea formulată de inculpatul Muscă Ilie, privind schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care acesta a fost trimis în judecată, din infracţiunea de tentativă la omor, prev. de art. 32 alin. 1 Cod penal rap. la art. 188 alin. 1 Cod penal, în infracţiunea de vătămare corporală, prev. de art. 194 alin. 1 lit. e Cod penal. Pronunţată în şedinţa publică din data de 10.12.2020.

    Incheiere finala dezinvestire din 10.12.2020
  • Sedinta din data de 25.11.2020 la ora 09:00

    Complet: C2A PEN
  • Amână pronunţarea

    Amână la data de 10.12.2020 pronunţarea cu privire schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul Muscă Ilie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 25.11.2020.

    Incheiere de sedinta din 25.11.2020
  • Sedinta din data de 28.10.2020 la ora 10:30

    Complet: C2A PEN
  • Amână cauza
    Incheiere de sedinta din 28.10.2020
  • Sedinta din data de 28.10.2020 la ora 10:30

    Complet: C2A PEN
  • Termen preschimbat

    TERMENUL DE JUDECATĂ ESTE PRESCHIMBAT LA DATA DE 28.09.2020, ORA 09:00

  • Sedinta din data de 28.09.2020 la ora 10:30

    Complet: C2A PEN
  • Amână cauza
    Incheiere de sedinta din 28.09.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD