P******** D* P* L**** J********** G*****
ApelantM**** L*****
Apelant InculpatÎn temeiul art. 421 alin. (1) pct. 2) lit. a) C.proc. pen. admite apelul declarat de P******** D* P* L**** J********** G***** şi de apelantul inculpat M**** L***** împotriva sentinţei penale nr.1033/28.09.2020 pronunţată de Judecătoria Găeşti. Desfiinţează in parte sentinţa apelată şi, ca urmare a rejudecării, dispune următoarele: Condamnă pe inculpatul apelant M**** L*****, la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără a poseda permis de conducere prevăzută de art. 335 alin. 1 C. pen., faptă din 29.09.2018. În temeiul art. 91 alin. (1), (4) C. pen., suspendă sub supraveghere executarea pedepsei de 1 an închisoare pe un termen de supraveghere de 2 (doi) ani, stabilit în condiţiile art. 92 – Codul penal, care se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei hotărîri. În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul M**** L***** trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Dâmboviţa, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul prevederilor art. 93 alin. 2, lit. a şi b – Codul penal impune inculpatului obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Dâmboviţa sau organizat în colaborare cu instituţii comunitare. În temeiul art. 94, alin. 1 – Codul penal, datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c) – e) se comunică Serviciului de Probaţiune Dâmboviţa. În temeiul art. 93, alin. 3 – Codul penal, pe durata termenului de supraveghere inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare în cadrul Primăriei Com. Mătăsaru, judeţul Dâmboviţa sau în cadrul Arhiepiscopiei Târgovişte-Dâmboviţa, în condiţiile stabilite de legea de executare a pedepselor. În baza art. 91 alin.4 Cod penal, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul nerespectării cu rea credinţă a măsurilor de supraveghere sau a săvârşirii unei noi infracţiuni pe parcursul termenului de supraveghere. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei penale apelate, care nu contravin prezentei decizii; În temeiul art. 275 alin. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămîn în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 01.04.2021.
Hotarare 398/2021 din 01.04.2021Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronun?area pentru data de 1 aprilie 2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 31.03.2021Având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul disp. art.391 alin.1 Cod proc. penală amână pronuntarea pentru data de 31 martie 2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.03.2021Amână cauza şi acordă termen la data de 17 martie 2021, ora 12,00, având în vedere lipsa apelantului inculpat.
Incheiere de sedinta din 18.01.2021