A******** G* G******* Ş*****
InculpatS***** R**** P*** A**** P*** A* J* F* P* M********
Parte civilăS***** R**** P*** A*** B********
Parte civilăConstată că prin Încheierea penală din data de 10 iunie 2021 s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunile de contrabandă, fapte prevăzute de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 38 alin. 1 din Codul penal (2 infrac?iuni), în infrac?iunile de contrabandă, fapte prevăzute de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 38 alin. 1 din Codul penal ?i art. 75 alin. 1 lit. d Cod penal (2 infrac?iuni). În temeiul art. 396 alin. 2 şi alin. 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul A.G.Ş., pentru săvâr?irea infrac?iunilor de: - contrabandă prevăzută de art. 270 alin. 3 din Legea 86/2006 privind Codul Vamal, cu aplicarea art. 75 alin. 1 lit. d şi art. 76 alin. 1 Cod penal (pct. 1 din rechizitoriu), la pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare (faptă comisă la data de 18.01.2017), cu aplicarea, alăturat, în baza art. 67 alin. 2 Cod penal, a pedepsei complementare a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice ale funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, prevăzută de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal, pe o perioadă de 1 an, precum şi a pedepsei accesorii a interzicerii aceloraşi drepturi, prevăzută de art. 65 alin. 1 Cod penal raportat la art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal; - contrabandă prevăzută de art. 270 alin. 3 din Legea 86/2006 privind Codul Vamal, cu aplicarea art. 75 alin. 1 lit. d şi art. 76 alin. 1 Cod penal (pct. 2 din rechizitoriu), la pedeapsa de 1 an închisoare (faptă comisă la data de 13.04.2017), cu aplicarea, alăturat, în baza art. 67 alin. 2 Cod penal, a pedepsei complementare a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice ale funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, prevăzută de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal, pe o perioadă de 1 an, precum şi a pedepsei accesorii a interzicerii aceloraşi drepturi, prevăzută de art. 65 alin. 1 Cod penal raportat la art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal. În temeiul art. 38 alin. 1 ?i art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 2 luni închisoare, la care adaugă 4 luni de închisoare, reprezentând sporul obligatoriu de o treime din cealaltă pedeapsă, pedeapsa rezultantă aplicată fiind de 1 an şi 6 luni închisoare. În temeiul art. 45 alin. 3 şi alin. 5 Cod penal, alăturat pedepsei rezultante, aplică inculpatului A.G.Ş. pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice ale funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, prevăzută de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal, pentru o perioadă de 1 an, cât şi pedeapsa accesorie prevăzută de art. 65 alin. 1 Cod penal, raportat la art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal. În temeiul art. 91 Cod penal, dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei rezultante de 1 an şi 4 luni închisoare, pe durata unui termen de supraveghere 2 ani şi 6 luni, stabilit conform dispoziţiilor art. 92 alin. 1 Cod penal, termen care se va calcula de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În temeiul art. 93 alin. 1 Cod penal, obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Proba?iune Maramureş, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de proba?iune desemnat cu supravegherea sa; c) să anun?e, în prealabil, schimbarea locuin?ei ?i orice deplasare care depă?e?te 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informa?ii ?i documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existen?ă. În baza art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal, impune inculpatului obligaţia să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunită?ii, în cadrul Primăriei Baia Mare – Serviciul Public Ambient Urban sau al Primăriei Baia Mare – Direcţia Poliţia Locală, pe o perioadă de 70 de zile. În temeiul art. 404 alin. 2 Cod procedură penală raportat la art. 91 alin. 4 Cod penal, atrage aten?ia inculpatului asupra conduitei sale viitoare ?i asupra consecin?elor la care se expune conform dispozi?iilor art. 96 Cod penal, care prevăd că nerespectarea cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere sau a obligaţiilor impuse, precum şi săvârşirea unei noi infracţiuni pe durata termenului de supraveghere conduce la revocarea suspendării şi executarea pedepsei închisorii în regim de deten?ie. Constată că persoana vătămată Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, reprezentată prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Maramureş, a declarat că nu se constituite parte civilă în cauză, prejudiciul cauzat de către inculpată fiind achitat integral. În temeiul art. 404 alin. 4 lit. c raportat la art. 249 alin. 4 Cod procedură penală, instituie măsura sechestrului asigurător, în vederea confiscării speciale, asupra cantităţii totale de 230 de pachete de ţigări, ridicate de la inculpat şi depuse la Camera de corpuri delicte din cadrul I.P.J. Maramureş, conform Dovezilor seria H nr. 025529 din 04.05.2017 şi seria H nr. 0259636 din 28.09.2017. În baza art. 112 alin. 1 lit. f Cod penal, dispune confiscarea specială şi distrugerea cantităţii totale de 230 de pachete de ţigări, ridicate de la inculpat şi depuse la Camera de corpuri delicte din cadrul I.P.J. Maramureş, conform Dovezilor seria H nr. 025529 din 04.05.2017 şi seria H nr. 0259636 din 28.09.2017. În baza 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 700 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, iar, onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat – avocat Horincar Bianca, în cuantum total de 1127 lei, aferent procedurii în camera preliminară (627 lei) şi fazei de judecată (500 lei), rămâne în sarcina statului şi se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Maramureş. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 1 iulie 2021.
Hotarare 2056/2021 din 01.07.2021Amână pronunţarea la data de 01.07.2021
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 17.06.2021Stabileşte pronunţarea la data de 17.06.2021
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.06.2021- pentru asigurarea continuităţii completului
Incheiere de sedinta din 27.05.2021- la solicitarea apărătorului inculpatului, pentru a se da posibilitate clientului său, să depună la dosar o declaraţie autentică prin care să-şi precizeze poziţia procesuală
Incheiere de sedinta din 25.03.2021- la solicitarea apărătorului ales al inculpatului, pentru pregătirea apărării, dar şi pentru a se da posibilitate inculpatului să se prezinte în faţa instanţei şi să-şi precizeze poziţia procesuală
Incheiere de sedinta din 11.02.2021- la solicitarea inculpatului, pentru a i se da posibilitatea să-şi angajeze avocat
Incheiere de sedinta din 10.12.2020