G********* C******* D****
PârâtE*** E****** S*
ReclamantAdmite cererea formulată de reclamanta S.C. Enel Energie S.A., în contradictoriu cu pârâtul G********* C******* D****. Obligă pârâtul la plata catre reclamantă a sumei de 2033,13 lei, reprezentând contravaloarea energiei electrice consumate şi neachitate si la plata penalităţilor de întârziere în sumă de 61,43 lei. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Timisoara. Executorie de drept. Pronunţată prin punerea solutiei la dispozitia părtilor prin mijlocirea grefei, azi data de 03.06.2020.
Hotararecameraconsiliu5039/2020 din 03.06.2020Amână pronunţarea pentru data de 03 iunie 2020, când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.05.2020În baza Decretului nr. 195/16.03.2020 al Preşedintelui României, privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României şi a dispoziţiilor art. 42 alin. 6 din Anexa 1 la Decret, precum şi raportat la Hotărârea Colegiului de Conducere a Curţii de Apel Timişoara nr. 8 din data de 18.03.2020, ia act de suspendarea de plin drept a judecării prezentei cauze pe durata stării de urgenţă. În temeiul dispoziţiilor art. 42 alin. 8 din Anexa 1 la Decretul nr. 195/16.03.2020 al Preşedintelui României, privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, după încetarea stării de urgenţă, judecarea prezentei cauze se va relua din oficiu, urmând ca în termen de 10 zile de la încetarea stării de urgenţă, instanţa să ia măsuri pentru fixarea termenului de judecată şi citarea părţilor.