C*** B***** C****************** B***** C**********
CreditorU**** T******
DebitorU**** F******
DebitorAdmite excepţia perimării invocată de instanţă din oficiu. Constată perimarea cererii de chemare în judecată având ca obiect cerere de emitere ordonanţă de plată privind pe reclamantul I.I.Curt Bogdan Constantin prin Curt Bogdan Constantin în contradictoriu cu pârâţii U**** T****** şi U**** F******. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare, cerere de recurs care se depune la Judecătoria Zimnicea. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi 13.10.2021.
Hotarare 388/2021 din 13.10.2021În baza art. 242 C.p.c. suspendă judecata cauzei. Cu recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 28.10.2020.
Incheiere suspendare din 28.10.2020Pentru a se cita creditorul, cu menţiunea de a depune contractul de vânzare-cumpărare şi factura fiscală, în original, somaţia emisă potrivit art. 1015 alin. 1 CPC, precum şi de a preciza poziţia procesuală, în sensul de a preciza dacă înţelege să renunţe la judecată sau să încheie tranzacţie, potr. art 1020 CPC.
Incheiere de sedinta din 15.07.2020