F***** I* M************
InculpatB**** M* I***
InculpatS*** M**** G**** S** F********
Parte civilăÎn temeiul dispoziţiilor art. 396 alin. 1, 2 şi 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul BABII IOAN, pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere, prev. de art. 253 alin. 1 Cod penal la pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare. Constată că inculpatul Babii Ioan a săvârşit infracţiunea, pentru care a fost trimis în judecată în cauza de faţă, în stare de concurs real de infracţiuni cu infracţiunea de ultraj prev. de art. 257 alin. 1 şi 4 Cod penal rap. la art. 193 alin. 2 şi la art. 206 alin. 1 Cod penal (faptă comisă la data de 16.09.2016) pentru care, prin sentinţa penală nr. 791 din 21.06.2018 a Judecătoriei Botoşani, definitivă prin neapelare la data de 17.07.2018, a fost condamnat la pedeapsa de 1 (un) an închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, conform art. 91 Cod penal. În baza art. 97 alin.1 Cod penal raportat la art. 38 alin. 1 Cod penal şi art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, anulează suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 (un) an închisoare aplicată prin sentinţa menţionată anterior, contopeşte pedepsele de: - 9 (nouă) luni închisoare aplicată în cauza dedusă judecăţii, pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere, prev. de art. 253 alin. 1 Cod penal; - 1 (un) an închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 791 din 21.06.2018 a Judecătoriei Botoşani, definitivă prin neapelare la data de 17.07.2018 pentru infracţiunea de ultraj prev. de art. 257 alin. 1 şi 4 Cod penal rap. la art. 193 alin. 2 şi la art. 206 alin. 1 Cod penal, şi aplică inculpatului Babii Ioan pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare la care se adaugă sporul de 3 (trei) luni închisoare, reprezentând o treime cealaltă pedeapsă aplicată, pedeapsa rezultantă fiind de 1 (un) an şi 3 (trei) luni închisoare. În baza art. 97 alin. 2 Cod penal cu referire la art. 91 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei aplicate inculpatului Babii Ioan pe o durată de 4 ani ce constituie termenul de supraveghere stabilit conform art. 92 Cod penal, termen ce curge de la data de 17.07.2018, când a rămas definitivă sentinţa penală nr. 791 din 21.06.2018 a Judecătoriei Botoşani. În temeiul art. 93 alin. 1 Cod penal obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Botoşani, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal, impune inculpatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Botoşani sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Direcţiei Judeţene de Drumuri şi Poduri Botoşani sau în cadrul Primăriei com. Corni, jud. Botoşani, pe o perioadă de 90 de zile lucrătoare. În temeiul art. 91 alin. 4 Cod penal, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal care reglementează revocarea beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul nerespectării, cu rea-credinţă, a măsurilor de supraveghere, în cazul neexecutării, cu rea-credinţă, a obligaţiilor impuse şi în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni pe parcursul termenului de supraveghere, consecinţa fiind executarea pedepsei în regim de detenţie. În temeiul dispoziţiilor art. 396 alin. 1, 2 şi 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul FEDIUC MARIAN - IULIAN, pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere, prev. de art. 253 alin. 1 Cod penal la pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare. În temeiul art. 91 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 4 ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal, termen care va curge de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În temeiul art. 93 alin. 1 Cod penal, instanţa obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Botoşani, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal, impune inculpatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Botoşani sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Direcţiei Judeţene de Drumuri şi Poduri Botoşani sau în cadrul Primăriei com. Corni, jud. Botoşani, pe o perioadă de 90 de zile lucrătoare. În temeiul art. 91 alin. 4 Cod penal, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal care reglementează revocarea beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul nerespectării, cu rea-credinţă, a măsurilor de supraveghere, în cazul neexecutării, cu rea-credinţă, a obligaţiilor impuse şi în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni pe parcursul termenului de supraveghere, consecinţa fiind executarea pedepsei în regim de detenţie. Admite, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă S.C. Mind Games S.R.L., iar în temeiul art. 397 alin.1 Cod procedură penală, art. 25 alin.1 Cod procedură penală, cu aplicarea art. 1357 Cod civil, art. 1381 şi 1382 Cod civil, obligă, în solidar, inculpaţii Babii Ioan Fediuc Marian – Iulian, să achite acesteia suma de 20.617 lei, cu titlu de despăgubiri materiale. Respinge, ca nefondate, restul pretenţiilor civile ale părţii civile sus-menţionate. În baza 274 alin.1 teza I Cod procedură penală obligă fiecare din cei doi inculpaţi la plata a câte 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa din data de 26.11.2021, prin punerea hotărârii la dispozi?ie, prin mijlocirea grefei instan?ei.
Hotarare 1085/2021 din 26.11.2021Amână pronunţarea la data de 26.11.2021, când soluţia va fi pusă la dispoziţie prin mijlocirea grefei instanţei
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 26.10.2021Amână pronunţarea la data de 26.10.2021, când soluţia va fi pusă la dispoziţie prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată astăzi, 28.09.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţie prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.09.2021Pentru studiul înscrisurilor depuse la dosar de partea civilă
Incheiere de sedinta din 29.06.2021Pentru lipsa inculpatului Fediuc Marian - Iulian
Incheiere de sedinta din 19.05.2021pentru lipsa inculpaţilor
Incheiere de sedinta din 30.03.2021Având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere al Judecătoriei Botoşani nr. 3 din 18.01.2021 prin care s-a dispus desfiinţarea completului PA6/CP6 şi redistribuirea dosarelor aflate pe rolul acestui complet, se va proceda la repartizarea ciclică a dosarelor conform art. 104 alin. 3 din Regulamentul de Ordine Interioară, prezenta cauză fiind redistribuită potrivit procesului-verbal din data de 17.02.2021 la complet P1 cu termen la data de 30.03.2021, pentru când vor fi citate părţile.
Incheiere de sedinta din 17.02.2021Pentru respectarea principiului continuităţii, se va amâna cauza şi se va acorda termen de judecată la data de 17.02.2021, pentru când se vor emite mandate de aducere pe numele inculpaţilor.
Incheiere de sedinta din 13.01.2021Faţă de cererea apărătorului inculpatului Fediuc Marian Iulian de acordare a unui termen pentru pregătirea apărării
Incheiere de sedinta din 21.10.2020