N**** P****
CondamnatRespinge ca neîntemeiată cererea de liberare condiţionată formulată de petentul condamnat N. P. În baza art. 587 alin. 2 C.p.p. menţine termenul de rediscutare stabilit de comisia de liberări condiţionate din cadrul Penitenciarului Mioveni pentru data de 14.07.2020. Conform art. 275 al. 2 C.p.p. obligă petentul la plata către stat a sumei de 50 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare, urmând ca onorariul parţial avocat din oficiu în cuantum de 78,25 lei să fie avansat din fondurile Ministerului Justiţiei, conform disp. art. 275 alin. 6 c.p.p. Cu drept de a formula contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 29.04.2020.
Hotarare 476/2020 din 29.04.2020Ia act de faptul că prin încheierea de cameră de consiliu pronunţată la data de 21.04.2020 în dosarul nr. 5689/280/2020/a1 a fost admisă cererea de abţinere formulată de preşedintele actualului complet de judecată, doamna judecător G.A, dosarul fiind repartizat aleatoriu la completul de judecată C4M Penal, cu termen de judecată la data de 29.04.2020. Pronunţată în şedinţa publică de la 28 Aprilie 2020.
Incheiere de sedinta din 28.04.2020