C***** M*****
ReclamantP************ M********
PârâtAdmite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Calotă M. Mirela în contradictoriu cu pârâtul P************ M********. Obligă pârâtul să recalculeze indemnizaţia de concediu de odihnă cuvenită reclamantei pentru anii 2017, 2018 şi 2019, luându-se în considerare şi sporurile cu caracter permanent care nu au fost incluse în respectiva indemnizaţie (sporul pentru condiţii periculoase sau vătămătoare şi sporul pentru condiţii grele de muncă), dar care erau acordate reclamantei pentru perioadele în care a prestat, în mod efectiv, activitate. Obligă pârâtul să acorde reclamantei pentru anii 2017, 2018 şi 2019 diferenţele dintre indemnizaţia de concediu acordată şi cea stabilită conform alineatului de mai sus, sumele cuvenite urmând a fi actualizate în raport de rata inflaţiei, începând cu data scadenţei şi până la momentul achitării efective, precum şi la acordarea în continuare a acestei indemnizaţii. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare; cererea de recurs se va depune la Tribunalul Dâmboviţa. Pronunţată conform art. 402 teza finală Cpc.
Hotarare 1044/2020 din 03.12.2020