C**** M****
ReclamantC****** J******** D* F*** F****** I***
PârâtC****** C******* D* F*** F****** C********
PârâtAdmite cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de reclamanta Câtea Maria, dom. în sat şi com. Cristeşti, jud. Iaşi. Îndreaptă conţinutul dispozitivului sentinţei civile nr. 1510 pronunţată la data 28.07.2021 de Judecătoria Paşcani în cauza civilă nr. 5725/866/2020, în sensul completării dispozitivului cu menţiunea: „Cu drept de apel, ce se depune la Judecătoria Paşcani, în termen de 30 zile de la comunicare.” Cu drept de apel, ce se depune la Judecătoria Paşcani, în termen de 30 zile de la comunicare. Pronunţată azi 24.08.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere indreptare eroare materiala din 24.08.2021HOTĂRĂŞTE: Admite acţiunea civilă formulată de reclamanta Câtea Maria, în contradictoriu cu pârâţii Comisia Locală Cristeşti de Fond Funciar şi Comisia Judeţeană Iaşi de Fond Funciar. Dispune rectificarea titlului de proprietate nr. 39000 din data de 08.08.1995 emis pe numele defunctului Cîtea Gh. Ioan, în sensul menţionării numelui corect ca fiind “Câtea”, în loc de “Cîtea”. Dispune rectificarea titlului de proprietate nr. 39000 din data de 08.08.1995 emis pe numele defunctului Cîtea (corect Câtea) Gh. Ioan, în sensul radierii întregii suprafeţe de 2025 mp teren înscrisă în intravilan sat şi com. Cristeşti, jud. Iaşi, urmând a fi înscrise următoarele suprafeţe şi amplasamente: - de 260 mp situat în intravilan sat Cristeşti, comuna Criste?ti, tarla 75, parcela 4425 (include parcela 4426); - de 84 mp situat în intravilan sat Criste?ti, comuna Criste?ti, tarla 75, parcela 4424; - de 250 mp situat în intravilan sat Criste?ti, comuna Criste?ti, tarla 75, parcela 4427; - de 560 mp situat în intravilan sat Criste?ti, comuna Criste?ti, tarla 75, parcela 4428; - de 703 mp situat în intravilan sat Cristesti, comuna Cristesti, tarla 75, parcela 4429/1; - de 168 mp situat în extravilan conform PUG comuna Criste?ti, tarla 75, parcela 4429/2; Omologhează raportul de expertiză întocmit în cauză de expert Grigoraş Constantin, avizat de OCPI Iaşi -BCPI Paşcani prin Proces-verbal de recepţie nr. 2576/2021. Ia act că nu s-a solicitat plata cheltuielilor de judecată. Pronunţată azi,28.07.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Preşedinte,
Hotarare 1510/2021 din 28.07.2021Amâna pronun?area la 28 iulie 2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 14.07.2021Amana pronuntarea la 14 iulie 2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.06.2021Amana pronuntarea la 29 iunie 2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.06.2021Amana judecarea cauzei la 22 iunie 2021, ora 9,30 pentru când se va lua cuno?tin?ă de raportul de expertiza.
Incheiere de sedinta din 11.05.2021Amâna judecarea cauzei la 11 mai 2021, ora 9,30, pentru când se vor administra probele încuviin?ate.
Incheiere de sedinta din 09.03.2021