C***** M***** – P*** P*****
PetentP**** I****
Intimat contravenientAdmite sesizarea formulată de petenta Comuna Măgura, prin primar, în contradictoriu cu intimatul P**** I****. Dispune înlocuirea amenzii în cuantum de 1160 lei aplicată intimatului P**** I****, prin procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria PTLY nr. 003736 din data de 11.04.2017, emis de I.P.J. Buzău, cu sancţiunea obligării contravenientului de a presta un număr de 50 (cincizeci) ore de muncă în folosul comunităţii în cadrul Primăriei comunei Măgura, judeţul Buzău. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Pătârlagele. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin intermediul grefei instanţei, astăzi, 15.07.2020.
Hotarare 604/2020 din 15.07.2020