C********* M*****
InculpatÎn temeiul art. 335 alin. (1) C. pen cu aplic. art. 396 alin. (1), (2) ?i (10) C. pr. pen. condamnă pe inculpatul CONSTANTIN MARIUS, pentru săvâr?irea infrac?iunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere la o pedeapsă 1 (un) an închisoare. În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul CONSTANTIN MARIUS ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: -să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Teleorman, la datele fixate de acesta; -să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; - să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; -să comunice schimbarea locului de muncă; -să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. impune condamnatului să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei comunei Botoroaga sau în cadrul Primăriei ora?ului Videle pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare. În baza art. 404 Cod procedură penală, cu referire la art. 91 alin. (4) C. pen., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal, privind situa?iile care atrag revocarea suspendării pedepsei sub supraveghere, respectiv săvâr?irea unei noi infrac?iuni în termenul de supraveghere ?i neîndeplinirea cu rea-credin?ă a măsurilor, obliga?iilor de supraveghere ?i a celor civile, stabilite prin prezenta hotărâre. În temeiul art. 275 alin. (6) C. pr. pen., onorariul avocatului din oficiu Stuparu Florin Dan, în cuantum de 868 de lei, rămâne în sarcina statului ?i se va avansa din fondul Ministerului Justi?iei În temeiul art. 274 alin. (1) Cod de procedură penală, obligă pe inculpatul CONSTANTIN MARIUS la plata sumei de 200 de lei ( din care 100 de lei aferente cheltuielilor efectuate în faza de urmărire penală) cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Potrivit art. 409-410 raportat la art.413 Cod procedură penală sentinţa poate fi atacată cu apel, în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei, care se va depune la Judecătoria Videle Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21.10.2020.
Hotarare 133/2020 din 21.10.2020Urmează să acorde un nou termen de judecată pentru continuitatea completului iniţial investit. Aceasta, pe de o parte, pentru ca întregul material probator să fie instrumentat de către judecătorul cauzei, în vederea conturării opiniei finale pentru pronunţarea hotărârii, iar pe de altă parte pentru a se respecta şi principiul rolului activ al judecătorului în soluţionarea cauzei.
Incheiere de sedinta din 14.10.2020lipsă de procedură cu inc.
Incheiere de sedinta din 23.09.2020